Nu ai voie să dorești moartea cuiva și cu atât mai puțin a unor grupuri de oameni. Glumele proaste cum că țiganii ar fi trebuit eliminați cu totul nu își au locul. Ce li s-a întâmplat evreilor, țiganilor și altor nații sau confesiuni religioase nu are voie să se petreacă din nou.
Viața umană nu are preț și este păcat să vezi cum se omoară oamenii prin Ucraina, Nigeria, Siria, Iraq și alte locuri.
Azi, 27 ianuarie, este zi de aducere aminte a Holocaustului. 12,7 milioane de oameni exterminați. Este drept că doar Stalin a întrecut recordul acesta nefast, dar prin alte metode.
Cei de la Gazeta Brașovului au publicat documentarul Supraviețuitoarea, cel de sus, din care putem învăța câte ceva despre Holocaust. La minutul 11:03, la parte de reproducere a șcenelor acelor timpuri, îl vedem și pe Eftimie în rolul fratelui care alege să fie gazat împreună cu părinții săi.
Dacă va fi vreodată război, vei putea să te opui ordinelor comandanților de a extermina civilii prizonieri?
6 răspunsuri la “Holocaustul, documentar”
ai fost vreodată la auschwitz? cred cu tărie că cea mai urâtă meserie din lume este aceea de ghid pe câmpiile morţii. 🙁 e oribil să povesteşti iar şi iar aşa ceva.
şi este pentru mine una dintre cele mai urâte zile din viaţa mea.
Nu am fost si nu vreau sa merg pe acolo. No way.
Doar o pagină de istorie. Trebuie să te detașezi, să poți privi obiectiv. În fond, acum este doar un muzeu.
Stiu ca s-a intamplat, dar nu sunt dornic sa intru pe acolo.
Manuel, eu m-am opus deja!
Şi cum spuneam şi înainte, calc legea în picioare fără să-mi pese, dacă e făcută de nişte demenţi. S-o respecte ei ÎNAINTE şi să producă dovezi vizibile, măcar 5 ani, zi de zi! Altfel, e o porcărie orddinară orice lege şi locul ei e la coşul de gunoi. PUNCT.
Singura lege pe care am votat-o, e Constituţia. Şi cu ea, joacă fotbal, ping-pong şi alte cele, de la poliţie la parlament, de la guvern la magistratură, – inclusiv curtea supremă de justiţie!!! – toţi trântorii şi toţi retardaţii.
Aşa încât, ce să mai vorbim despre legi şi încălcări?!
Când mi se încalcă însuşi dreptul la viaţă şi la existenţă?! Pha!?!!
Când mi se pune taxă pe apă?!? Ha??!!!
A gresit articolul, dar stiu ce zici.
Vezi ca nici Constitutia nu este ce ar trebui sa fie. A fost creata de PSD ca sa ajute interesele PSD. Ar trebui schimbata.