Categorii
Arhiva Infografice

Munca sedentară este periculoasă

Ca de fiecare dată, statisticle sunt din SUA, dar sunt perfect valabile și la noi. Ne uităm la procente, trenduri, nu la cifrele propriu-zise, da? Nu puțini mi-au zis că am nevoie de ceva mișcare și se simte lipsa de sport. Rezultatul: un abdomen cu care nu mă mândresc.

Dacă nu faci sport și te lași pe o ureche ai șansa să pui cel puțin șapte kilograme pe tine într-un an. Și nu e vorba decâț de oarece bagaj nedorit pe la șolduri și burtă. Unul din tre americani este gras. O bună parte au calculatoare la muncă și se aleg cu afecțiuni ale ochilor.

Pare-se că sedentarii riscă să moară de inimă mai ușor ca sportivii. Sau, cum am pățit eu, nu ajungi să încapi intr-un ham de parapantă (în tandem) și simți că îți ies ochii din cap 😛 boli cardiovascultare din cauza sedentarismului? Perfect. ÂFacem meniul complet.

Nu e de bine. Atunci ce e de făcut?

  • mergi în jurul blocului de câteva ori în zi
  • fă mișcare după serviciu (se pune că merg pe jos până acasă?)
  • stai la 130 de grade înclinat spre spate pe scaun
  • spală-te des pe mâini (tastaura nu e chiar așa de curată)

Și zic să încep cu vreo 10 abdomene. Hai 5, hai 3. Bine, două 😀
Work Is Murder
Created by: OnlineUniversity.net

7 răspunsuri la “Munca sedentară este periculoasă”

Doar mersul pe jos nu rezolva mare lucru … fac zilnic cel putin o ora si jumatate de plimbare si cu toate astea burta nu vrea sa scada (pentru ca imi cam place sa mananc) 🙂

Abdomene. Ne luam la intrecere?

Doar doar de-oi scapa de burta 😀 Stiu ce am de facut.