La un moment dat am stat într-un AirBnb și camera în care am dormit era abjectă. Am dat trei stele recenzie pe website. Omul era supărat și insista să schimb recenzia. I-am zis că merita o stea și că trebuie să zică mersi pentru cele trei stele.
Nelămurirea lui era că nu i-am spus de probleme cât am stat acolo. Problema mea era că degeaba îi spuneam în timp ce stăteam acolo pentru că încerca să o dea la pace ca să obțină o recenzie mai bună. După ce primea recenzia mai bună locul urma să rămână la fel de prost.
Mulți proprietari se feresc de recenziile de trei stele pentru că toată lumea știe că cele de o stea sunt doar supărări aiurea iar cele de 5 stele sunt laude goale. Cine dă recenzie între 2-4 stele oferă un punct de vedere echilibrat, cu rele și bune, iar acelea sunt recenziile la care mă uit mai atent.
Dacă ai avut o experiența bună sau rea, atunci nu uita să lași o recenzie pentru cei care vin după tine.
Dacă ar fi fost destule recenzii online despre modul prost în care acționează Maurer Imobiliare, atunci unii oameni nu ar mai fi picat în capcană și nu ar mai fi cumpărat de la firma respectivă.
Ajuta mult ca recenziile și informațiile utile pentru public să fie publice, nu ținute pentru discuții personale.