Categorii
Personal

Voluntariat

Îmi place că la britanici se pune accentul pe voluntariat sau charity work. La știri, în statusuri de social media, la anunțuri de evenimente vezi des situații în care oameni voluntariază pentru diverse cauze.

Deși este o activitate nobilă, eu nu fac voluntariat fizic. Prefer să îmi petrec timpul cu altceva ori să donez bani. Am donat la tot felul de instituții de-a lungul timpului și este OK.

Modul în care prefer să fac eu voluntariat este prin menținerea blogului de față în care scriu despre lucrurile pe care le descopăr. Este o muncă și scrisul ăsta. Uneori trebuie să caut ceva mai multe informații, să muncesc în plus pentru încă o frază-două.

Mai fac voluntariat fiind gazdă în două podcasturi „Un român în Londra” și „Tehnocultura”. Am băgat bani, timp, energie în acele podcasturi și în blog. Am 2300 de articole scrise pe blogul ăsta, 255 de episoade la podcastul de Londra, 115 episoade la podcastul Tehnocultura, podcast făcut cu Vlad Bănică, alt om care voluntariază. Ignor multele alte activități, bloguri, filme documentare și tot așa făcute de-a lungul anilor.

Calculând în lire, la niște prețuri stabilite în mod arbitrar de mine, aș zice că voluntariatul meu, în materie de timp și energie, valorează 23 000 de lire pentru blog, 10000 pentru podcastul de Londra, 5000 pentru Tehnocultura. Un total, nițel subestimat, de aproape 38 000 de lire. Nu am băgat banii aceștia, dar la valoarea asta estimez eu munca, timpii, energia, diversele costuri implicate în mica mea activitate de voluntariat pe net.

Am ciudatul obicei de a încerca să evaluez chestii care sunt greu de evaluat, dar trebuie să începi de undeva. Poți să nu fii de acord cu evaluarea mea, dar ăsta este costul simțit de mine. A primit societatea 38 de mii de lire în materie de valoare de la mine? Poate da, poate nu, dar voluntariatul este bun și pentru mine, și pentru tine.

2 răspunsuri la “Voluntariat”

Salut Manu. Te urmaresc de ceva timp si pot sa zic ca tu faci o treaba foarte buna. Mult succes in continuare si asteptam podcasturi noi.

Dă-i un răspuns lui Manuel Cheța Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.