Categorii
Personal

Primul meu bookmarklet

Atât am fost de agasat de tot felul de video-uri live în secțiunea de subscripții de la YouTube că m-am enervat și am creat un JavaScript bookmarlet cu care șterg acele live-uri din listă.

Un bookmarklet este o scurtătură pusă în bookmarks la browser precum ai pune o pagină web, doar că în loc de link către o pagină web tu pui un cod de JavaScript acolo. Tot codul de JavaScript trebuie să fie pe o singură linie, oricât de complex sau lung ar fi.

Bookmarkletul creat de mine are codul acesta:

javascript: (() => { document.querySelectorAll('span.ytd-badge-supported-renderer:not(:empty)').forEach(item => {item.closest('ytd-item-section-renderer').remove() }) })()

Pe zona de bookmarks de la Chrome, de exemplu, faci pașii următori:
1. Click dreapta și alege Add page…
2. Apoi la câmpul de Name pune orice nume vrei, eu am pus NO_LIVE
3. Apoi în câmpul URL pune codul de JavaScript de mai sus
4. Click pe Save și gata, ai bookmarklet.
5. Ca să folosești acel bookmarklet mergi pe pagina de YouTube subscriptions și apoi dă click pe el
6. Vei vedea că ascunde toate video-urile live

Imagine:
Exemplu de editare pentru bookmarlet YouTube subscription unde ascund video-urile live

Ce face codul este să descopere eticheta cu LIVE, să își dea seama că eticheta are ceva text acolo, orice text, și apoi să meargă în sus pe șirul de componente până ajunge la containerul care conține acel video live și apoi îl șterge din pagină. Simplu și eficient.

Un răspuns la “Primul meu bookmarklet”

Dă-i un răspuns lui Podcast Tehnocultura ep 123 – Nu mai ard motoarele – Tehnocultura Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.