Categorii
Personal

Automaton

Dacă citești cărțile Brain și Lifewired de David Eagleman o să descoperi că oamenii sunt niște automatoni, extrem de complecși datorită creierului, dar în esență automatoni. De ce zic asta?

Toate acțiunile și gândurile tale sunt salvate în creier într-un mod destul de predictibil. Deși nu poți ști ce acțiuni specifice va face fiecare om în fiecare secundă, poți măcar ști că există un set de pași care duc la acele acțiuni.

Partea interesantă este că creierul se schimbă în continuu datorită experiențelor pe care le ai zi de zi. Faptul că tu citești acest articol a dus la modificarea creierului tău, neuroni fac legături cu alții, amintiri se creează, acțiuni se pun în mișcare deși tu nu ești conștient de toate mișcările astea.

Dat fiind că experiențele duc la modificarea creierului poți conclude ușor că ceea ce bagi în creier, acel input, este și ceea ce se dezvoltă. Tocmai de aceea obiceiurile de orice fel, menținute mult timp, sunt greu de destrămat: există niște legături fizice în creier care s-au tot ranforsat acolo tocmai prin repetarea acelor obiceiuri.

Un alt lucru interesant la acest automaton este faptul că dușmanul cel mai mare al amintirilor nu este timpul, ci alte amintiri. Tocmai de aceea ți se recomandă să acumulezi experiențe, nu averi, pentru că în felul acesta amintirile rele se pot modifica, estompa, pot deveni din traume înțelepciune.

Că tot vorbeam de input și de obiceiuri: dacă vrei să ai rezultate mai bune, atunci fă lucruri mai bune și menține obiceiul. La un moment dat creierul se va adapta noilor situații. Știind că ești un automaton nu înseamnă că nu ai emoții și că nu ai conștiință de sine sau că nu te poți bucura de viață.

Faptul că ești un automaton înseamnă că poți modifica structura fizică a creierului modificând ceea ce bagi în creier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.