Categorii
Optimism Personal

Cum petrec de coronavirus

Urmăream de curând un video nou de la Români la New York și, deși vorbesc des despre viața mea din Londra pe podcast, articolele au rămas pe plan secundar. Să nu uit că am blogul ăsta de mai bine de 10 ani de zile și era vremea să mai arunc ceva cuvinte pe aici.

Cum petrec de coronavirus?

Petrec bine, stau acasă, lucrez de acasă, limitez extrem de mult contactul cu oamenii. Am privilegiul de la lucra ca frontend dev, adică un programator mai micuț, și îmi permit să fac munca de acasă. Am laptopul de serviciu la mine și, teoretic, pot lucra de oriunde. În documentul circulat la firma la care sunt angajat m-am trecut ca WFH, work from home, toată săptămâna viitoare. Mulți nu au luxul ăsta.

Legat de luxul de a lucra de acasă, pot zice că am avut noroc că mi-au plăcut din prima jocurile video pe TV din 1991 și calculatoarele când le-am văzut, prin clasa a VII-a, în 1997, la o școală generală din Sfântu-Gheorghe, Covasna. Era o vreme în care copiii vorbeau înnebuniți de „286, 386” sau chiar de cât de tare e un „486”. Nu am avut calculator acasă, dar măcar am încercat să fac niște cursuri de programare și am nimerit la Casa Pionierilor unde ne învățau BASIC sau FORTRAN, un limbaj din ăla unde specificai „linia 10, codul X, linia 20 codul Y”. M-am lăsat repede de cursurile respective și am avut ocazia să butonez la propriul PC abia prin 2002-2003, după ce terminasem liceul de mate-info.

Așadar, lucrez de acasă și joc Fallout 4, apoi Borderlands 3 în timpul liber. Sunt un ciudat care nu are nevoie de mult aer curat și tocmai de aceea mă apucă râsul când văd tot felul de filme „motivaționale” cu italieni ieșiți pe balcoanele blocurilor să cânte împreună pentru că nu mai au voie la puburi sau ce mai știu eu. Izolarea de genul ar trebui instituită și în UK, dar Boris Johnson mai așteaptă niște unicorni care tușesc curcubeu ca să ia decizia asta.

Petrec bine și nici nu mă grăbesc la magazin. Când se termină tot din frigider și din congelator am să merg la cumpărături pe la un 10-11 ziua, când nu este multă lume, iau ce îmi trebuie pentru o săptămână și atât. Îți dai seama că sunt fericit că nu mai trebuie să fac o oră până la muncă și o alta după ce termin munca. Am două ore numai pentru mine.

Chiar dacă este caz de pandemie sau dezastru enorm pot spune că sunt privilegiat pentru că locuiesc în Londra. Britanicii nu sunt perfecți la muncă, nu sunt 100% muncitori, dar sunt mai muncitori și mai implicați decât românii, ca stat, ca autorități. Dacă este vorba să ai vreo boală sau să fii în mijlocul unui război, atunci ar fi bine ca chestiunile astea să se întâmple când ești în Londra, nu la Brașov.

Odată cu starea de urgență care se instituie acum în România mi-a rămas partenera blocată în Brașov pentru că a pierdut oportunitatea de a reveni în Londra în timp util, chiar dacă ar fi costat mult mai mult. Cum are astm îmi fac griji pentru că șoferul român de autobuz este prost și fumează când conduce ori se fumează peste tot pe unde te duci. Când ai astm și tușești ca nebunul din cauza fumului sau a prafului românul se uită tâmp la tine și te întrebă de ce dracu’ faci gălăgie aiurea.

Cum petrec de coronairus?

Eu bine în Londra, dar îmi fac griji pentru partenera mea din România. Ca și cum ai avea un picior în apă caldă și unul în apă rece: te înveți cu situația, dar a’ dracu’ să fii dacă ceva parcă nu se potrivește deloc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.