Lucruri enervante la metroul londonez

Un lucru foarte bine știut este că metroul te duce repede acolo unde ai nevoie, de fapt te duce mult mai repede decât orice alt tip de vehicul. Un drum făcut cu metroul londonez într-o oră îți ia între 2-3 ore cu autobuzul și cel puțin o oră jumate cu mașina personală.

În genere te poți aștepta ca un drum cu metroul să îți ia prin jurul a cel puțin 40 de minute date fiind dimensiunile uriașe ale orașului. Are aproape 50 de kilometri în diametru și 9 milioane de rezidenți permanenți. O jumătate de Românie la un loc. Nu suntem așa de înghesuiți pe aici, nu te speria.

Ce îmi place la metroul londonez este că ai trenuri aproape la minut. Unele linii sunt păcătoase, în speță Picadilly sau District, linii care au întârzieri mai des decât altele, dar în genere ai metrou la minut. Un alt lucru fain este existența trenului automat DLR, tren care merge numai din cheie. Controlorul bagă cheia în locașul din stânga oricărei uși a trenului iar trenul face restul, inclusiv încetiniri în curbe ori opriri în stație.

Ce nu-mi place la trenul londonez?

Nu viteza cu care se mișcă oamenii, în nici un caz. Deja am devenit parte a clubului și merg repede pe unde am nevoie. Pentru un neinițiat londonezii care merg la metrou par a fi niște sportivi gata să calce recordul la sprint. Este fun, te înveți în timp. Devii parte a masei de oameni care zumzăie rapid prin tunelurile vechi de peste 150 de ani.

Ce nu îmi place la londonezi este că stau buluc în fața ușii și te împiedici de ei la ieșire. Asta se întâmplă des în stațiile Bank și London Bridge. În Canary Wharf sunt oameni ceva mai educați și ai culoar lat prin care poți ieși.

Problema când oamenii stau în fața ușii este că nu pot coborî toți suficient de repede și, din cauza asta, abia dacă mai e timp ca cei de jos, tocmai cei care te blochează la coborîre, să se suie în tren. Și începe marea împinsătură când conductorul de tren anunță plecarea. Acolo să vezi tăvălug.

Un caz particular sunt cei care stau în fața ușilor la DLR. Trenurile care pleacă de la Bank către Est merg către două destinații diferite. Când cei care așteaptă Woolwhich Arsenal s-au suit deja în tren, cei care merg spre Lewisham se postează în fața ușilor deși mai sunt încă 1-2 minute până ca trenul de Woolwhich să plece și încă mai vin oameni din spate. Nu s-ar da la o parte de fel. Așa că cei care merg spre Woolwhich se văd nevoiți să împingă lumea care le blochează calea către ușa deschisă.

Era un nene aerian chiar azi care bloca, împreună cu alții, drumul către ușa deschisă și, deși fusese împins chiar violent de câteva ori, el tot acolo stătea. Mintea lui nu pricepea de ce el este luat pe sus de oameni. Sunt unii indivizi care par a avea creierul neted, dar sclipitor de neted, atât de neted încât vezi pe fața lor lipsa oricărei reacții. Eu știu că există oameni care vor să intre și stau deoparte încât să nu încurc pe nimeni.

Ca idee Woolwhich se citește „uulici” iar Lewisham se citește „liușam”. Iar Greenwhich se citește „grinici” pe meleagurile acestea. Clar, trebuie să uiți engleza ca să înveți britanica, știu.

Un alt lucru enervant la metroul londonez sunt idioții care au ditamai ghiozdanul în spate și urcă cu el în metroul plin. Oamenii își țin bagajul în mână, acolo unde nu încurcă lumea, și apare câte un retard care se mută de colo-colo cu ghiozdanul în spate. Se mai uită și cruciș când oamenii se împing în ghiozdanul lui. Există un loc special în iad pentru indivizi de genul.

Un alt lucru enervant la metroul londonez sunt turiștii dezorientați care au ieșit la plimbare la orele de vârf, tocmai când lumea fuge la sau de la muncă. Orele de vârf sunt 7:30 – 9:30 și 16:30 – 19:00. Cel mai fain este când vin turiștii cu tot familionul și se opresc în fața unui panou și se uită ca mâța în calendar neștiind dacă să meargă la stânga sau la dreapta. În tot acest timp coloana de sute de oameni se întinde de la ei tocmai până la ușile metroului.

Un caz specific al turistului dezorientat care fură oxigenul la orele de vârf este individul care urcă prin locurile unde ar trebui să coboare, cel care stă pe stânga în loc de dreapta pe scara rulantă și cel care și-a dat seama că a luat-o pe drumul greșit și, în loc să mai meargă ceva zeci de metri până în locul în care se poate întoarce în liniște, se oprește în loc și se întoarce prin puhoiul de oameni care fug la muncă. Ar exista un loc special în iad și pentru un asemenea om, dar privirile nervoase ale oamenilor servesc dreptatea aici, pe pământ, în timp ultra-scurt.