Glumeam. De la o vreme nu mi se mai par deloc interesante înjurăturile de orice fel. Nici sa le spun eu, nici să le văd în zonele de comentarii la statusurile mele.
Oricât mă enervez nu mai am pornirea să trântesc o mamă de podea ori să dau cu îngerii prin troaca de porci. În mod normal formula înjurăturii este așa: acțiune + lucru sfânt/tabu + ceva legat supărător legat de targetul înjurăturii. Exemplu: „fu-tu-ți muma-n cur de grăsan jigărit”.
Dar nu, nu mai e funny. Nu mă mai atrage să folosesc cuvinte de genul la adresa nimănui. Cel puțin, aleg alte lucruri care ar trebui să doară mai mult: „și zici că ești bărbat adevărat cu maioul ăla rupt pe tine?” ori „folosești parul ăla ca s-o mulțumești p-a ta în pat?” Chestii ce țin de subtilități, satiră, ironie. Lucruri care dor cu adevărat.
Nu mai merge să înjuri de mamă sau Dumnezei pentru că românul nu are nimic sfânt în afară de vanitatea, fățărnicia și prostia lui. Acolo poți lovi. „Ai BMW, dar garsoniera ta stă în igrasie” zis în public, în gura mare, doare mai mult decât să îi spui că mă-sa a făcut ceva. Ce-i drept, nu mă interesează neamurile.
Și aici ajung la servitorii din Parlament, acei ciocoi care fură ca niște hoți ordinari ce sunt. Cum îi poți insulta cât mai bine? Vorba aia, un glonte între ochi ar aduce multe schimbări în România, dar noi nu facem de astea. Atunci ne rămân alte forme prin care îi putem insulta pe ei și pe mulți români cu rât.
Am nevoie de ajutor: cum poți insulta niște oameni care au șoricul gros și pe care nu suntem în stare să îi trimitem în Valhalla? Întreb pentru un prieten.