Categorii
Arhiva General Optimism

Proteste anti-corupție: 300 000 în țară, ceva sute în Londra #neamsăturat

Agerpress anunță că au fost 300 000 de oameni la protestul de ieri seară din țară împotriva ordonanței PSd aka „ciuma roșie”. În Brașov au fost cam 10 000 iar asta spune că nu suntem toți hoți, deși există rahați la proteste și Ciorbea este încă în scaunul de Avocat al Poporului. Trolăm sau nu, plini de nervi mereu, important este să fim cât mai mulți mobilizați, la vot, la proteste.

Ieri am fost la protestul din Londra la Institutul Cultural Român. Au fost ceva sute de oameni, poate 300 – 400, dar foarte hotărâți și energici. Fiind la protest mi-am dat seama cât de puțin contează un vot din diaspora. Ai milioane de oameni în diaspora, dar toate voturile luate la un loc valoarează cât voturile date de un singur județ. Un vot în România valorează cât 10 în diaspora.

Idee: la următoarele alegeri nu mai bine mergem toți în țară în concediul de o săptămână și votăm? Votul ar conta mai mult atunci.

La protest vorbeam cu un prieten și mă întreba de ce nu am putea face protestul într-un parc anume. De ce trebuie la ICR ori ambasadă? Răspunsul scurt este că orice revoluție s-a câștigat cu oameni ocupând scuarul central, zona din centrul orașului, în special zonele în care autoritățile au sediul. Ai câștigat zona aia, ai câștigat tot orașul.

Protestul este o formă de exprimare, dar este și o luptă în plan ideologic: dacă autoritățile pierd controlul asupra centrului orașului, atunci ele efectiv și-au pierdut autoritatea. De aia nu o să vezi proteste în afara orașelor, în câmp, acolo unde nu interesează pe nimeni.

La un moment dat un britanic a trecut în zonă și întreba de ce se protestează: „pentru că s-a dat o ordonanță pentru decriminalizarea unor acte de corupție și vor să ofere amnistie pentru politicieni corupți, politicieni care au furat 1 miliard de euro în ultimii 2 ani„. Omul nu știa asta. I-am mai zis: „suntem în locul 3 în topul corupției în UE. Cu așa ordonanțe ajungem în locul 1”. Și ei credeau că Trump sau Brexit sunt probleme mari. Glume.

Să nu uităm că Dragnea vrea să unească DNA cu DIICOT și apoi să taie picioarele noii instituții. Via ProTV.

Mi-a plăcut faptul că USR a luat poziție și a făcut un sit-in în Parlament și a purtat foi cu „Rușine” înscrise pe ele când ministrul Justiției a vrut să dea declarații. USR își face treaba. La un moment dat Nicușor Dan, de la USR, le-a zis celor de la PSd că nu este OK ce fac și un alt parlamentar a strigat la el: „cine pula mea ești tu?” Exact asta este atitudinea ciocoilor în relația cu cetățenii.

La protestul de ieri am văzut tineri hotărâți, studenți harnici, oameni educați. Și mulți pentru cât de mică este zona din fața ICR. Mulți, dar civilizați, organizați care nu ocupau străzile. Oameni care s-ar întoarce cu drag înapoi în țară.

Bloomberg are un rezumat foarte fain al evenimentelor din ultima perioadă.

Poze:

Filme: