Categorii
Arhiva Online Optimism Personal

Steam + SecuRom + FUEL = durere

Mi-a luat săptămâni până am găsit un loc de unde să cumpăr jocul pentru PC numit FUEL, creat de cei de la Asobo și publicat de Codemasters. Cei de la Codemasters nu il mai listează între jocurile publicate de ei, dar încă mai oferă un suport minimal.

De ce zic că am avut dureri de cap?

După ce am cumpărat o cheie de activare de la Green Man Gaming am pornit clientul de Steam, am mers la Games > Activate a product on Steam, am folosit acea cheie de activare și gata, jocul era deja în lista de jocuri ce le am în biblioteca Steam.

Cele mai multe jocuri nu cer un efort mai mare dincolo două clicuri: unul pentru descărcare și altul pe butorul de play. Atât.

În cazul FUEL Steam a gândit că este o idee bună să folosească SecuROM pentru DRM și de-acolo a început distracția. După ce dai dublu-clic să pornești jocul clientul de Steam te anunță că trebuie să copiezi CD Key/Product Code ca să îl folosești mai târziu pentru a activa jocul.

Când apare fereastra SecuRom și tu pui acel cod în ferestra cerută de program, BAM! Nu merge. Nu merge nici cheia de activare luată de la Green Man Gaming. Mama lor…

După ceva zile de stat pe forumuri am aflat că cei de la Codemasters îți dau un Product Key nou dacă le demonstrezi că ai cumpărat jocul și că l-ai activat în Steam. Am trimis imagine cu cheia și comanda de la Green Man Gaming și apoi imagine cu Product Key oferit de Steam.

După ce echipa de suport s-a convins că am cumpărat jocul (numai 9 euro) mi-au trimis un nou Product Key care a fost acceptat de SecuRom.

Nb: Adresa de contact a echipei de suport de la Codemasters este custservice@codemasters.com în caz că SecuRom îți face viața grea.

Yay, acum putem juca jocul.

De unde!

Dădeam click pe Play până m-am plictisit.

Apoi am mai citit ceva articole de pe forumurile Steam și am aflat că trebuie să instalezi Games for Windows, dar și DirectX 9. Zis și făcut. Am dat click pe cele două butoane pentru Games for Windows Live și DX 9 de la programul de configurare a jocului și nada.

A trebuit să reinstalez Games for Windows de la sitetul Microsoft. Fișierul se numește gfwlivesetup.exe și îl găsești pe site-ul Microsoft.

După instalare eram gata să admir jocul.

Nada! [pune aici înjurături legate de căcat, mame și dumnezei]

Nu poți salva jocul dacă nu ai cont de Microsoft Live, practic o adresă @live.com. Am una, așa că am putut-o folosi la pornirea jocului.

Dar ghici: Games for Windows îmi cere un Product Key, altfel nu pot juca, darămite să îl salvez. Am pus codul primit de la Codemasters. Nimic. Am pus codul primit de la Steam. A mers.

După ce a avut un blocaj, că Windows nu permitea accesul la internet pentru Games for Windows, am repornit jocul, am reintrodus datele pentru contul de Microsoft Live și abia apoi am putut juca.

De unde atâta interes pentru un joc ca FUEL? Uite că îmi place din mai multe puncte de vedere:
– are un open-world de 14 400 de kilometri pătrati, adică petreci un an să vizitezi orice colțișor
– are o lume cu prea puțină agitație pentru că ai doar cursele și, eventual, camioane care se plimbă aiurea de colo-colo
– este un joc hipnotizant, mai ales când te duci cu mașina/motoreta peste dealuri și văi fără să fii oprit de nimic la viteze mari
– folosesc jocul în timp ce ascult podcasturile preferate de pe iTunes (dau muzica din joc la zero, efectele sonoare la minim și ascult emisiuni în timp ce navighez pe dealuri de nebun).

Ai puncte de interes în joc, curse, promovări și o hartă extrem de mare.

În plus, are un ciclu zi-noapte chiar bine realizat.

Nimic mai fain decât să te duci în direcția E-SE când răsare Soarele în timp ce asculți podcastul preferat. Hji.