Dacă te uiți la filme, atunci războiul pare ceva onorabil și tinzi să crezi că efortul fizic este singurul care are voie să se numească „luptă”. Totuși, fiecare își trăiește propriul război în tot ceea ce face și este mult mai puțin măgulitor decât ceea ce vezi în filme. Este mai anost, mai perfid decât arată filmele: lupta cu tine.
Când te uiți cum se descurcă altcineva într-o luptă oarecare, intelectuală sau fizică, nu contează ce, zici că te vei descurca mai bine ca persoana respectivă. Asta până ajungi tu în situația dată. Nu sunt bombe de evitat, nici gloanțe care zboară prin jur, dar lupta cu tine însuți este una care te poate doborâ.
Alta este viața în războaiele pe bune din jurul nostru: Ucraina și Siria, de exemplu, unde se poartă războaie prin terți (proxy wars). Alea sunt războaie pe care participanții direcți nu le pot câștiga, tocmai de aceea mi se pare ciudat că români, englezi și alte nații s-au dus în Ucraina să se bată cu separatiștii (rușii). Nu poți câștiga un așa război.
Decât un război ca în Ucraina, mai bine un război cu tine însuți. Este de preferat.