Categorii
Arhiva Blogging

Webstock 2015 – networking FTW

Scriam deunăzi că merg la Webstock și pe 2 octombrie, vineri, la ora 4 dimineața, vitezii bloggeri brașoveni părăseau Brașovul. Am vrut să ajungem repede la JW Mariott ca să prindem locuri de parcare gratuite în zonă. La 6:30 eram deja la hotel.

Pe drum am avut ocazia să facem un #blogmeetincar cu Răzvan, Andrei, Robert și Alina.

Nu mai fusesem la Webstock din 2013 și mi-a prins bine o ieșire din oraș.

La Webstock am putut vedea noua generatie de bloggeri, dar și de video bloggeri, și am cunoscut oameni noi. Ca de fiecare dată mai importante decât informatiile furnizate în asemenea context sunt ocaziile de networking sau de băut o bere bună cu amicii. Ar fi greșit să mergi la așa event din dorința de a învăța cum să faci blogging și să uiți complet de partea cu socializarea.

Am fost acolo cu un scop precis: să fac ceva PR proiectului Tehnocultura, proiect unic în România la care lucrez de mai bine de un an deja. Am avut ocazia să vorbesc despre Tehnocultura cu Anne Marie, de la care am camera folosită la filmările mele, George Buhnici, Cabral, Vulpescu, Vasilescu și alții. Nu știi de unde sare iepurele 😀

Sunt mulți oameni în România care ar dori să știe mai multe despre Universul din jurul nostru și despre știință. Tehnocultura este acolo pentru ei, dar nu mulți știu de proiect așa că am folosit Webstock ca bun punct de pornire pentru promovare.

Câteva lucruri de la Webstock:
– Andrei Roșu zice: „devino ce vrei să-ți devină copiii”
– Vodafone o susține pe Simona și când nu are meciuri câștigate
– Enel intră pe valul Smart City cu promovarea ideilor Smart Energy (ex: implementare smart grid, comunicarea dintre transformatoarele din casă cu serverul central, etc.)
– Cornel Ilie, de la Vunk, a vorbit despre abordările mai puțin convenționale în cadrul concertelor unde folosesc tehnologie modernă
– Florin Georgescu a vorbit despre implementarea a 500 de iBeacons care să-i ajute pe nevăzători cu informații despre autobuze (gen: curse, timpi)
– Anne Marie a fost moderator și speaker la panel-ul de videoblogging: trebuie să creezi conținut în mod regulat
– Cabral: dacă vrei să vezi schimbare în lume, începe să te schimbi pe tine
– multe fețe noi
– în materie de lucruri pe care să le înveți: știi deja ce ai de făcut, așă că FĂ
– cabinele HP, Bitdefender, Farmec, Vodafone, Staropramen au fost asaltate de curioși
– JW Mariott este un hotel care te lasă gură-cască mereu
– mi-au placut șicanele glumețe pe care și le aruncau pe scenă prezentatorii ori speakerii
– a fost o ediție mai relaxată decât alte evenimente de gen
– unii bloggeri și vloggeri mici chiar aveau nevoie de event ca să îi convingă de necesitatea uui program regulat de creare de conținut (partea de „motivare” a Webstock a funcționat)
– am aflat despre o serie de proiecte/campanii interesante care au primit premii (majoritatea lor sunt create de agenții)
– am cunoscut pe viu ceva oameni cu care eram prieten pe Facebook de ani întregi
– am promovat Tehnocultura pe unde am putut

Iată ceva poze de la Webstock:

Webstock este un event la care trebuie să participi, mai ales când ai așteptările potrivite și când socializezi cu oamenii.

Află mai multe despre Webstock vizitând hashtagul #webstockro pe Twitter și pe Facebook.
manuel-cheta-webstock-2015

2 răspunsuri la “Webstock 2015 – networking FTW”

„Jurizarea efectiva revine unui grup format din specialisti in marketing si persoane din agentii de comunicare online si se desfasoara in perioada 8-21 septembrie. Acesta va lua in calcul urmatoarele criterii: originalitate, design, structura, navigabilitate si functionalitate, relevanta si interactivitate, insa in aprecierea proiectelor va conta foarte mult creativitatea si experienta generala oferita de acestea.”

SERIOSSSSSSSS? Adică juriul este MISTERIOS???? În aceste condiții, de ce ar fi credibile aceste premii????? De ce ar fi acest Webstock altceva decât o șușă la care organizatorii pupă în fund ce agenții și ce clienți au chef???

Nu cred ca la orice concurs juriul este numit om cu om, nume cu nume. Standardele le stabilesc ei si nu am motive sa cred ca voteaza cum ii apuca capul.