Ei bine, așa cum probabil bânuiai, dar ai tăcut mâlc pentru că te simțeai cumva vinovat de neplata datoriilor, cei care te harțuiesc cu telefoane zi și noapte se pot trezi cu dosar penal.
Nu era un secret faptul că modul în care firmele de recuperare își fac treaba este, pe alocuri, cât se poate de penal.
Dacă primești apeluri sau chiar vecinii tăi primesc vizite de la oameni pentru datoria vândută de bancă la o firmă de recuperare, atunci trebuie să faci următoarele:
– strânge toate actele, chitanțele și facturile legate de plata datoriilor către bancă/firma de recuperare. În destule cazuri ei nu îți șterg datoria după ce ai plătit tot pentru că au clauze ascunse prin care îți adaugă datorii peste datorii din pix;
– mergi la un avocat pentru o consultanță inițială (cam 200 de lei pe Brașov, în zona cu tribunalul sunt destui avocați);
– apoi depui plângere la Poliție pentru hărțuire, dar ceri și daune morale/psihice, pentru faptul că au trimis oameni la vecinii tăi;
– în cazurile în care firmele de recuperare cer sute de milioane de lei vechi, va trebui să ceri daune în valoare egală cu ceea ce au cerut ei, pentru că adesea sumele cerute de ei depășesc de 10 -20 de ori ceea ce datorezi cu adevărat. Dat fiind că ei cer o sumă care nu li se cuvine tu poți cere ca EI să îți dea banii respectivi;
– procesul ar dura cam 2-3 ani, dar știi că scapi de ei, obții ceva bani și unii angajați de acolo se aleg cu dosare penale.
În speță este vorba de aplicarea articolelor 206, 208, 252, 253 din Codul Penal, așa că ai câștig de cauză. Citește mai mutle despre acele articole și ce trebuie să faci AICI.
Dacă mulți români hărțuiți ar urma sfaturile de mai sus, atunci firmele de recuperare ar avea mari probleme în găsirea angajaților. Ba chiar ar putea închide afacerile la noi.
Băncile, în schimb, vor trebui să învețe să colaboreze cu clienții pentru recuperarea banilor.
3 răspunsuri la “Ce să faci atunci când ești hărțuit cu apeluri de firmele de recuperare?”
Manuel, dupa parerea mea, cat timp bancile vor fi una din principalele surse de venituri la buget, si aici ma refer la impozitele platite de acestea, ma indoiesc ca un fraierici ca mine va avea gastig de cauza in fata lor, indiferent de niste articole de lege, probabil, sau, mai mult ca sigur, interpretabile.
Sunt deja cazuri de oameni care au castigat in lupta cu bancile. In ceea ce priveste firmele de recuperare si ele pot pierde lejer. Important este ca oamenii sa aiba vointa de a-i lovi acolo unde merita.
[…] Cand esti hartuit cu apeluri de firma de recuperare […]