Categorii
Arhiva Blogging General

Cât de primitivi suntem?

Citește știrea aceasta. Niște fanatici musulmani din Bangladeș l-au ucis cu macete pe bloggerul Avijit Roy pentru că a îndrăznit să pună știința mai presus de religie. Musulmani fanatici l-au amenințat cu moartea și apoi l-au ucis pe motiv că el, promovând ateismul și știința, făcea o crimă împotriva Islamului.

Din fericire pentru mediul vestic, religia a avut un addendum, un update, astfel că pe lângă Vechiul Testament, care îți cerea lapidarea păcătoșilor și o serie de pedepse care întreceau cu mult răul făcut, avem și Noul Testament, care pune iertarea și umanitatea înaintea justificării crimei prin religie.

Din păcate Islamul nu are un asemenea addendum și depinde exclusiv de modul în care varii grupuri de islamici preferă să interpreteze Șaria și Coranul: dacă preferă să îl interpreteze strict, atunci avem ingredientul pentru fanatism care ucide, dacă, în schimb, preferă să adopte o interpretare figurativă, atunci avem restul musulmanilor, adică cei mai mulți dintre ei, care sunt oameni faini și nu au porniri criminale în ei. Aceia sunt oameni care trebuie susținuți și promovați.

Cei care adoptă fundamentalismul radical vor ajunge să ucidă oameni fără nici un drept, pe cum au făcut cei care l-au ucis pe bloggerul Avijit Roy.

Acum, care ar trebui să fie reacția noastră în fața acelor fanatici care l-au ucis cu macete? O serie de reacții ce le-am primit pe Facebook cereau ca respectivii să fie uciși. Da și nu. Prevede legea asemenea pedeapsă sau vrem noi să ne răzbunăm?

Nivelul de civilizație al unei țări se vede și în modul în care pedepsește infracțiunile. Va căuta să ucidă fiecare infractor la cea mai mică abatere? Dacă da, atunci avem o civilizație arhaică. Va căuta să educe și să-i reintegreze pe cei mai mulți? Dacă da, atunci avem o civilizație modernă, una pentru care respectul pentru viața umană este suprem.

Tocmai de aceea îmi plac suedezii: au o lege prin care îi trimi pe infractori pe o insulă separată. Nu se bucură în a ucide, chiar dacă au avut de-a face cu un ucigaș în masă.

Pedepsele pe care le cerem și modul în care să fie desfășurate spun câte ceva despre noi ca societate. Elementele negative trebuie izolate și, acolo unde nu se pot reintegra, trebuie ținute pentru totdeauna departe de civilizație.

Cât mă duceam la anumite proteste cu Roșia Montană auzeam în jur că X sau Y politician trebuie ucis, că uite ce rău a făcut. Sunt de acord cu pedepse, dar să îl ucizi? Nu tocmai. Mi s-ar părea potrivit să îl arunci la închisoare pentru toată viața și toată averea confiscată. Este un compromis.

Știm că răzbunarea este dulce și adesea ne auzim cerând însetați de sânge ca făptuitorii să fie tăiați în bucăți, uciși, rupți, dar asta ne face mai buni ca ei?