Categorii
Arhiva General Locuri pe net Online

Plagiate.ro – bun de citit când bei o cafea

plagiate-ro-2015-graur
Plagiate.ro este un loc unde poți vedea ce lucrări a plagiat stimabilul Victor Ponta, fruntea PSD din zilele noastre, dar și mulți alții.

Acolo am găsit materiale plagiate și de către studenți ai Universității „Transilvania” Brașov, dar sunt puține comparativ cu cele din București. Acolo este o oază a plagiatului și unele facultăți sunt predispuse și la publicarea unor materiale care sfidează rațiunea, cum este Facultatea de Psihologie, care publică doctorate în Psihologie cuantică, o aberație.

Revenind la plagiate, inclusiv autoplagiatul este incriminat în acel site. Poți descoperi lucrări plagiate în funcție de domeniul de activitate (alternativ) ori în funcție de cronologie.

Site-ul este făcut de cei de la GRAUR – Asociaţia Grupul pentru Reformă si Alternativă Universitară care au și trimis o Scrisoare deschisă rectorilor şi membrilor Senatelor Universităţilor, membrilor Academiei Române, cercetătorilor, intelectualităţii din România.

Redau, mai jos, scrisoarea deschisa:


Vineri, 2 ianuarie 2015
Scrisoare deschisă rectorilor şi membrilor Senatelor Universităţilor, membrilor Academiei Române, cercetătorilor, intelectualităţii din România

Vouă, rectori, membri de senate universitare, academicieni, cercetători, intelectuali ca cetăţeni ai României, părinţi, slujitori ai şcolii,

Vouă, oameni de oameni, Vă adresăm aceste rânduri într-un moment dramatic pentru întreaga lume academică: prin ordonanţa de urgenţă privind posibilitatea renunţării indivizilor la titluri ştiinţifice acordate prin lege, autonomia universitară a fost încălcată în mod vulgar şi suntem în situaţia în care este evident că politicul doreşte controlul deplin al libertăţii de exprimare şi creaţie.
Dacă se trece peste faptul că în ultimii doi ani instituţii ale statului au acţionat în mod sistematic sub conducerea şi la bunul plac al unei persoane care se află în litigiu evident cu legea pe care a încălcat-o în mod grav în momentul în care a depus o teză de doctorat sub condiţia că i-ar aparţine, teză care ulterior s-a dovedit a fi plagiată, şi că prin aceasta ar fi în drept să obţină un drept garantat de stat se constată că aceeaşi persoană a adus instituţiile statului în situaţia de apărători ai fărădelegii.
Este de subliniat că ambiguitatea legii a fost dusă la extrem şi la absurd prin decizia menţionată. Titlul ştiinţific este acordat de universitate şi recunoscut administrativ de Ministerul Educaţiei. Se spune astfel dintotdeauna „…doctor în drept al Universităţii din Bucureşti…” şi nu „…doctor în drept al Ministerului Educaţiei …”.
Acordarea titlurilor ştiinţifice este un atribut inalienabil al universităţilor şi al autonomiei academice de care acestea se bucură prin lege.
Dacă premierul plagiator a fost vreodată „…doctor în drept al Ministerului Educaţiei …” atunci guvernul este în drept să ţină seama de cererea lui personală de a renunţa la titlul nedorit şi să-i aprobe abandonarea.
Dacă însă premierul plagiator este „…doctor în drept al Universităţii din Bucureşti…” atunci aceasta şi numai aceasta este în drept să retragă titlul ştiinţific nemeritat şi dobândit prin fraudă întrucât autorul tezei a spus tot ce a avut de spus în teza sa depusă şi susţinută.
Orice guvern poate tăia fondurile unei universităţi din raţiuni de politică economică dar nu poate niciodată interveni asupra modului în care această instituţie construieşte şi gestionează un titlu ştiinţific!
Plagiatul nu este guturaiul unor indivizi care fac politică şi sunt afectaţi de simptome grave de grandomanie şi „orgolită” care-i fac să-şi dorească bolnăvicios adăugarea la numele lor a unor titluri ştiinţifice şi didactice universitare, ci este cancerul sistemului universitar şi de cercetare din România.
Din analiza sumară a primelor informaţii publicate de noi în Indexul Operelor Plagiate în România de la www.plagiate.ro, este uşor de constatat că există universităţi în care s-au constituit adevărate grupuri infracţionale alcătuite din zeci de persoane conduse nu arareori chiar de rectorii acestor instituţii şi destinate inducerii în eroare asupra calităţii şi bonităţii academice ale universităţilor. Prin punerea în circulaţie a unor publicaţii acreditate în mod discutabil de organisme ale Ministerului Educaţiei, aceste persoane, ajunse pe această cale profesori universitari, s-au dovedit a fi autori de lucrări plagiate care au fost luate apoi în considerare la promovarea lor.
In astfel de instituţii, grupul infracţional constituit îşi continuă activitatea malefică prin existenţa sa ca grupare mafiotă cu singura menire a căpuşării banului public şi a obstrucţionării oricărei formă de transparenţă decizională care i-ar dăuna.
Prin analiza temeinică efectuată, am constatat că prin politica dezastruoasă a miniştrilor educaţiei din ultimii 25 de ani, în România există un număr de cel puţin 10,000 de lucrări publicate plagiate. Aceste lucrări aparţin în mod exclusiv unor autori care provin din instituţiile universitare cu funcţii didactice, persoane din cercetare sau persoane care au finalizat teze de doctorat.
Trebuie subliniat că fenomenul plagiatului are la bază în principal ignoranţa educaţiei universitare în materie de respectare a operelor celorlalţi creatori precum şi cerinţa absurdă a miniştrilor pomeniţi care condiţionează promovarea profesională de existenţa unei liste de cărţi publicate.
In contextul în care am demonstrat că plagiatul este organic conectat cu generalizarea corupţiei, asociaţia noastră a început o campanie naţională întitulată „Scoala fără plagiat, viitor fără corupţie” şi destinată prevenirii faptelor antisociale prin educaţia la nivelul tineretului şcolar.
Măsura anarhică, disperată şi ilogică aprobată de guvern vine în acest fel să completeze atacul împotriva autonomiei universitare cu atacul împotriva educaţiei civice a tineretului.
România nu trebuie să fie unică prin adoptarea unor atitudini şi măsuri care frizează absurdul, ci ea trebuie să se remarce prin modalităţile prin care îşi conservă şi îşi apără patrimoniul cultural şi, mai ales, prin politica de asigurare a condiţiilor de dezvoltare competitivă a tineretului care să facă din progres o stare de spirit şi nu o lozincă a nechemaţilor pentru „reforme” episodice, unice şi, mai ales, epocale.
Acestea sunt argumentele prin care vă solicităm să vă pronunţaţi imediat prin respingerea în mod explicit a iniţiativei guvernamentale şi prin declararea stării de nesupunere civică prin blocarea activităţii de acordare a titlurilor ştiinţifice până în momentul în care vor fi create toate condiţiile presupuse de autonomia universitară, inclusiv dreptul exclusiv al Universităţilor de a putea retrage un titlul ştiinţific dobândit prin încălcarea principiilor de integritate academică şi a prevederilor legale.

Cluj-Napoca, vineri, 2 ianuarie 2015.

Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR)