Categorii
Arhiva General

Măi, nu mai puneți botul la articole despre conspirații&co.

Dorin a pus azi pe Facebook un link către Cocoon.ro (http://www.cocoon.ro/?p=2644) unde găsești un articol ce sperie internetul că fluorul din pasta de dinți este menit să depopuleze lumea. Acolo tanti conspiraționista bate câmpii și atrage atenția că pastele de dinți au pătrate colorate la un capăt ca să arate tipul pastei de dinți.

Verde este pur natural iar negru este pur chimicală conform părerii conspiraționaiștilor.

Deși pătratele colorate sunt folosite ca markeri în fabrică pentru delimitarea zonei unde trebuie tăiat un pachet sau tubul, ciudații de genul Cocoon preferă să inventeze sau să propage povești numai bune de speriat oamenii.

Dacă ai trece toate astea la beletristică, ar fi bine, dar indivizii respectivi se iau în serios și o iau de bună. Ce este rău în asta? Ei bine, cu cât mai mulți aomeni cred în prostiile astea, cu atât mai greu să atragi atenția asupra lucrurilor pe care le-a testat știința.

Iar știința, altfel spus oamenii care au făcut o mulțime de studii, au zis că fluorul din apă și din pasta de dinți este ok, dacă nu se trece de o limită anume. „Doza face otrava”. Chiar dacă apa este utilă este sufiecient să bei 6L de apă odată pentru a muri intoxicat cu apă. Legat de citatul cu doza face otrava, mulți ar trebui să citească articolul scris de mine în urmă cu ceva timp despre mituri din lumea chimiei și despre chimicalele din viața noastră.

Dacă am fi învățat mai mult la liceu și am fi acceptat faptul că știința este cea mai aproape de adevăr, de fapte, atunci am fi fost mult mai bine ecranați de prostiile incredibile promovate de mulți oameni prin reviste sau pe internet.

Auzi la Cocoon: „planul de depopulare”. Întrebare: le-a mers? Nu. Populația lumii crește an de an. Conspirația nu și-a făcut treaba, va să zică.

Nu mai crede tot felul de prostii ciudate pe care le poți vedea peste tot. Mai bine ia Revista Știință și tehnică sau citește Tehnocultura.ro ca să te mai luminezi.

Încă un lucru: știința nu este o credință, o religie. Oamenii de știință nu cred în știință. Ei se bazează pe fapte, observații, concluzii ce reies din studii și experimente. În cazul conspiraționiștilor gen Cocoon este vorba numai de promovarea unor alți conspiraționiți, fără să prezinte date clare, studii, teste.

Citește mai departe: