Categorii
Arhiva Personal

Un skill nou: cum să faci nodul la șireturi


Când am văzut filmul de mai sus share-uit de Gabriel, aproape că am râs, dar l-am urmărit până la capăt. Și bine am făcut. Noi suntem obișnuiți să legăm nodurile șireturilor dând șiretul ce îl ținem în mâna dreaptă peste cel din stânga. Nodul rezultat este numit „slab” și orientează funda pe axul longitudinal al pantofului.

Dacă în schimb, îți legi nodul în modul „tare”, adică treci șiretul din dreapta pe sub cel din stânga și continui de acolo, funda rezultată va fi orientată transversal. Eu am avut mari probleme cu vârfurile șireturilor care îmi tot intrau în pantof din cauza nodului slab. Cu nodul tare știu că nu mai am nici un bai.

E o schimbare aparent mică, dar îți va salva viața într-o zi 😀

2 răspunsuri la “Un skill nou: cum să faci nodul la șireturi”

Îmi este peste mână, dar de când am văzut filmul (câteva luni bune), numai aşa le leg. Mare diferenţă!

Si mie mi-e greu, dar e mult mai bine. Chestii mici care valoreaza mult!

Partea cea mai grea este dezvatul, nu ca ne este peste mana 😀