Cei de la Search Engine Land au făcut un articol bun despre „dreptul de a fi uitat”, o inițiativă a UE care spune că oamenii, dacă asta vor, au dreptul să își asundă toate datele despre ei ce apar în motoarele de căutare.
Cu ceva excepții, o mulțime de mafioți, interlopi, politicieni și alți oameni de cinste ar putea cere lui nenea Google să nu mai arate informații despre ei pe net.
Not good.
Deși informațiile din Google sunt informații publice publicate pe o mulțime de site-uri, fără un motor de căutare ar fi greu să afli informații utile despre cineva.
Dacă UE cere să existe un drept de a fi uitat, eu cer UE să păstreze dreptul meu de a fi informat, de a ști cu cine am de-a face. Lucruri bune sau rele, acelea pot rămâne pe internet, cu excepția datelor personale, ori de card ori alte asemenea.
Bogdan, de la Legi internet, pune trei întrebări esențiale legate de dreptul de a fi uitat:
– este Google (sau alt motor de cautare) capabil sa ia o decizie pe acest subiect?
– n-ar trebui ca o astfel de decizie sa fie intotdeauna subsidiara stergerii informatiilor de pe pagina indexata?
– daca Google trebuie sa filtreze rezultatele cautarii pentru a proteja interesele persoanelor fizice, atunci – pe baza aceluiasi rationament – nu ar trebui sa filtreze si pentru a proteja interesele tertilor ?
La care eu aș răspunde, mult prea simplist, e drept: hai să rămânem la dreptul meu de a fi informat. Dacă cineva face ceva ce nu ar da bine pe net, atunci mai bine ar trebui să nu mai facă acel ceva.
E atât de simplu.
UPDATE 31.05.2014: Jeff Jarvis a scris și el despre prostia enormă a UE cu rahatul de right to be forgotten.
3 răspunsuri la “Dragă UE, învață că internetul nu uită și acceptă asta”
„…eu cer UE să păstreze dreptul meu de a fi informat, de a ști cu cine am de-a face.”
Afirmatia aceasta scoate din calcul faptul ca oamenii se schimba: isi pot schimba opiniile si pot regreta faptele mai putin bune, sa zicem.
Pe urma, inainte de a vorbi despre dreptul dv. de a fi informat, trebuie sa vorbim despre dreptul altora de a nu li se face publica viata personala, inclusiv a dvs.
Ma surprinde ca nu v-ati gandit ca si dv. ati putea ajunge in situatia de a dori ca google sa „uite” unele informatii despre dv. Sa zicem ca faceti un accident – Doamne-fereste, dar se poate intampla – si sunteti gasiti vinovat, v-ar mai conveni ca zeci de ani de aici inainte acest lucru sa ramana consemnat despre dv.?
Sau poate scrie un vecin de casa sau de bloc ca ati venit intr-o seara beat acasa sau ati facut scandal in discoteca sau….whatever – si ceilalti ar trebui sa aiba dreptul sa stie cu cine au de a face, cum sustineti – credeti ca acel comportament v-ar defini personalitatea pentru totdeauna, in asa fel incat altora le va fi mai usor sa inteleaga cu cine au de-a face atunci cand stau de vorba cu dv.?
Noi discutam aici de fapte pe care le fac oamenii si care nu ar trebui sa le faca. O betie si un mic scandal facut in scara nu intra aici.
Daca va uitati, vedeti ca zecile de mii de cereri de ascundere a informatiilor sunt facute de : politicieni infraftori, de violatori, hoti, infractori de toate felurile, de alti oameni care au facut fapte reprobabile.
Eu am dreptul sa stiu cu ce om iese fiica mea la intalnire. Daca pot gasi informatia aia pe internet, cu atat mai bine. Faptul ca iformatiile sunt sterse din Google nu inseamna ca vor fi sterse de pe site-urile pe car eau fost publicate.
Daca face cineva ceva rau si un site scrie despre el, atunci el ar trebui sa isi regandeasca actiunile. E dreptul meu sa stiu ca am un biolator sau un talhar in fata iar Google face bine ca strange informatiile despre X sau Y la un loc.
Ce am scris in articol? Asta: „Dacă cineva face ceva ce nu ar da bine pe net, atunci mai bine ar trebui să nu mai facă acel ceva.” Acolo e un sfat bun pentru orice om, in orice situatie.
[…] comportamente, la care adăugăm inițiativa tâmpită a UE numită dreptul de a fi uitat, vor face numai rău. La fel, în cazul Spaniei Google va închide Google Now și va rămâne […]