Categorii
Arhiva Personal

Bill Gates, miliardele, responsabilitatea socială și vaccinurile

Bill Gates a strâns o avere de peste 70 de miliarde dolari din care mai toți se duc către Fundația Gates, ce are rolul de a ajuta copiii din Lumea a Treia să primească o educație mai bună și vaccinuri fără de care ar muri. Fundația Gates are o serie de programe destinate sănătății persoanelor din mai multe locuri din lume și au programe de dezvoltare inclusiv în domeniul nutriției, planificării familiale și a igienei.

Cât lasă copiilor lor din toată averea asta? Mai nimic. Le oferă o educație, îi învață cum să se descurce, dar averea va merge la fundație.

Ziceam mai demult că eu nu consider că un om bogat ar avea vreo obligație în plus față de unul obișnuit. Adică, de vreme ce a făcut un ban cinstit, fie și câteva milioane bune de euro, omul respectiv nu e obligat să dea un 1 euro cadou sau cine-știe cărui serviciu caritabil. E treaba lui ce face cu banul ăla. Nu-ți convine, fă tu bani ca el și dă tu bani în locul lui.

În interviul dat la TED Bill si Melinda Gates povestesc cum, în 1993, s-au hotărât să dea lumii înapoi averea ce au cumulat-o și cât au fost de împliniți odată ce au luat această decizie. Unul dintre punctele centrale spre care s-au dus efortule lor? Vaccinarea copiilor.

Prin 1997 cei doi auziseră că multi copii mor în lume din cauza diareei și și-au propus să acționeze. Oricât de mult ai urâ Internet Explorer pentur tot feluld e minusuri (mai putin IE10-11), tot trebuie să apreciezi oameni ca Bill Gates.

Un lucru micuț, la final de articol: pe când Bill Gates cheltuie milioane pentru a aduce vaccinuri copiilor care mor pe bandă rulantă, în România mișcarea anti-vaccin vrea să scoată vaccinurile din tabla de materii a sănătății noastre. Cineva a zis-o bine: vaccinați dracului copiii.

Ar fi culmea ca la o altă emisiune a TED în care e chemat Bill Gates din nou să aflăm că ei au o campanie de vaccinare și în România… În orice caz, omul nu era obligat de nimic să dea averea pe campanii de într-ajutorare, dar a făcut-o. Acum oamenii bogați nu ți se mai par niște netrebnici, eh?

2 răspunsuri la “Bill Gates, miliardele, responsabilitatea socială și vaccinurile”

pai ce sa faca si el cu banii? de unde sa mai aiba satisfactie?!

Poti face multe cu banii: de la cumpararea unor masini la crearea propriului yacht asa ca fiecare poate alege orice vrea. Fain ca el a ales sa ajute pe altii!