Furnici, furnici, furnici. Nu, nu am fost la picnic într-un loc invadat de furnici. Voluntarii de la Vodafone aduși în Cristian de Fundația Vodafone au făcut o treabă extraordinară în timpul cât au stat acolo. S-a muncit repede, bine și s-au învățat din mers multe lucruri. Asociația Diaconia a dat pământul și oameni care să ajute cu organizarea.
La un moment dat noi, cei de la casa 2, am reușit performanța să punem o țiglă pe acoperiș la fiecare secundă. Lanțul uman mergea așa de bine că îți venea ciudă când te gândeai că cei care îți fac ție casa se mișcă asemeni melcilor. Cinste lor că și-au dedicat 1-2 zile din viață pentru a ajuta la construcția de case pentru oameni nevoiași din zona Cristianului.
Ce înseamnă nevoiaș? Stai într-o cameră de 7-8 metri pătrați, cu soția și cei doi copii. Și cu tot cu soacră. Imaginează-ți acolo confort.
Mulți ar zice că e nedrept ca unii să fie ajutați și alții nu, dar Fundația Vodafone a construit 182 de duplexuri în țară, respectiv a ajutat peste 360 de familii să aibă patru pereți. O asemenea casă costă pe la 75 000 de euro și se împarte pe din două: câte o jumătate pentru o familie. Ai living și două camere mici jos și o cameră în mansardă. Frumos, frumos.
Ca să aduci la roșu îți ia aproximativ 5 zile, dacă ai mulți voluntari și dacă fundația este deja întărită. În mare parte este făcută din lemn, OSB, rigips și țiglă Bramac, cu izolație de vată de sticlă în pereții exteriori și spumă de celuloză sau fibră de lemn între cele două părți ale duplexului.
Ce mi-a plăcut mult a fost și vizita la unele dintre familiile care au primit casă anul trecut. Au demonstrat că meritau acea casă tocmai prin grija foarte mare cu care și-au aranjat grădina și interiorul. Au făcut gazon si au pus pavele, în partea din spate au făcut o mică grădintă, un șopron fain și o sobă pentru pâine. Mai pitoresc de atât nici că se putea.
Eu am fost acolo ca emisar al Social Media Brașov și am lucrat cot la cot cu ei de dimineața până seara. Pe la prânz au venit câțiva bloggeri din București în vizită de serviciu și a avut loc o conferință de presă. Am avut ocazia să schimb câteva cuvinte cu domnul Inaki, CEO Vodafone România, și mi-a plăcut deschiderea dumnealui.
Felicitări Fundația Vodafone și Asociația Diaconia pentru munca frumoasă. La fel, bravos voluntarilor care au ajutat la Build for tomorrow. Iată niște poze:
Un răspuns la “Cum a fost la construcția de case la Cristian în cadrul Build for Tomorrow 2013”
Felicitari tuturor! Frumos!