Citeam zilele astea despre o situație urâtă (via), cu divorț și toate cele. Se dă o doamnă care are grijă de familie, copii, lucrează bine de tot, e o vecină de treabă, mama pe care mulți și-o doresc și ține casa în picioare. Se dă un bărbat, soțul acelei doamne, soț ce călătorește și aduce un ban bunicel în casă.
La un moment dat apare divorțul pentru că omul nostru se încurcă cu una tânără. Pa casă, pa doamnă, pa toate. Articolul menționat mai sus își pune întrebarea: ce a văzut dobitocul ăla la fufa aia mică și urâtă?
Ei bine, a văzut ce nu a văzut de la doamna lui: o bucată de p**** la momentul potrivit.
E ușor să speculezi și să arunci cu verdicte, de aia prefer să zic mereu că vina este împărțită.
Avem, totuși, o problemă:
1. doamna muncește din greu și are grijă de familie, lucru de lăudat
2. bărbatul vine acasă după ziua de muncă și vrea iubire
3. doamna nu îi dă iubire pentru că a muncit mult și are destule pe cap, lucru de înțeles
4. bărbatul vine și în alte zile acasă și vrea iubire
5. doamna iar e obosită
6. de câte ori crezi că se întâmplă asta până când omul nostru își face de lucru cu alta?
E corect ce face el? Nu. E corect ce face doamna. Eu zic că nu.
Poți fi cea mai cea doamnă și cea mai bună mamă, dar de ce uiți să fii și nevastă? Hai, nu tot timpul, dar de ce crezi că a fi nevastă (adică, pentru cine întreabă, să fie și in pat) este o chestie opțională?
„Vai, dar nu vezi, bă, porcule, cum se spetește femeia și cât este de greu?” o să îmi sară feministele în cap.
Am o întrebare pentru voi, dragelor: cine v-a cerut să mutați Universul, cine v-a cerut să faceți totul? Zău, cât este de greu să discuți cu omul tău și să împarți niște sarcini ca mai apoi să lași loc și de el, și de tine? E greu? Nu! Nu vrei.
Atât cât uiți că trebuie să devii și nevastă, nu numai mamă, tu ajungi să îți condamni omul la călugărie. Și nici un om nu se însoară ca să se călugărească, fii sigură de asta.
Mai devreme sau mai târziu apare ruptura. Omul își caută o femeie, nu doar coleg de dormit în pat, și ajungi de zici: porcul, tâmpitul, om hain.
Am fost întrebat cum aș reacționa: la fel ca omul de mai sus. Oricâtă iubire ai la mijloc, dacă doamna de lângă tine uită că exiști ca om cu nevoi, atunci nu însemni nimic pentru ea. Drum bun.
PS. Pentru fetele care zic ca băieții să își pună pofta în cui: nu cunoașteți băieții deloc și cred că nici nu meritați să vă măritați.
12 răspunsuri la “Tot în cercuri”
Greșești, Manu.
Greșești, și ideea e că de fapt nimeni nu e vinovat. Că nu există vinovat aici. Nici ea că nu a mai vrut (nu a mai vrut, e problema ei), nici el că a vrut cu una mai tînără (că de ce nu, putea să facă sex în prostie acasă, una tînără e una tînără, te face să te simți mai campion).
Greșeala e în altă parte. E în faptul că oamenii nu și-au dat seama că nu mai sunt compatibili la timp. Că poate nu și-au dat seama că nu erau compatibili încă de la început. Și poate nu trebuiau să meargă împreună de la început 🙂
În cele din urmă e o țară liberă. Cu toții greșim, cu toții avem dreptate.
Eu zic ca exista vinovati> vina se imparte. La fel ca la energie, vina nu dispare, ci se imparte. Asadar, eu vad ca e o chestiune in care au amandoi participatie.
Eu chiar cred ca au facut bine cand s-au luat, dar viata iti rezerva surprize proaste pe parcurs. Nu sitm exact.
Vinovați față de cine? Nu îi obligă nimeni să rămînă împreună, ci, din contră, ar fi mai sănătos să se despartă dacă lucrurile nu merg. Ei nu datorează nimănui să fie împreună. Nu există vină ca ei să fie vinovați.
Cum ziceam, greșeala e că nu-și dau seama la timp că nu mai pot fi împreună. Și tu nu mai răspunde la comments după ce bei, că unele chestii nu le înțeleg deloc :))
Vina este fata de ei si fata de copii. Clar ca trebuiau sa se opreasca pe cand si-au dat seama ca ceva nu merge, dar nu e deloc asa de simplu.
Nu, mă. Un divorț cinstit e mai bun decît o relație continuată din silă. Pentru copil e mai bine; întreabă-l și pe Efu dacă pe mine nu mă crezi.
Eu zic ca adevarul este undeva la mijloc. Cred ca important era sa gaseasca o cale de mijloc. Gen..sa gaseasca o amanta..si toata lumea era fericita 🙂
Bine, calea corecta era sa se stea la discutie, dar cand relatiile is rupte si gaurile nu se mai pot acoperi e nitel cam greu sa faci atsa. Nu stiuc e sa zic.
Bine punctat. Vina se imparte iar barbatul are si el nevoii, asa cum si femeia le are pe ale ei. Doar ca unele nevoi ale barbatului difera fata de cele ale femeii.
Daca nu se mai poate discuta si negocia atunci divortul e urmatoarea etapa.
Hammm… am fost trimisă aici ca să-mi dau părerea, pentru că mi-am ridicat de (prea) multe ori femeile-n cap, chit că-s femeie!
În primul rând am mari dificultăţi în a găsi vinovaţi, ci văd mai întâi pe cei care plătesc fără să fie de vină: copii.
În al doilea rând : O căsnicie se poate au ba destrăma în urma unui adulter, dar 1000% se duce de râpă atunci când unul din parteneri este gelos!
În al treilea rând: Întotdeauna primeşte fiecare EXACT ceea ce merită. Spun asta pentru că fac parte dintre persoanele care deja au trecut printr-un divorţ. O căsnicie întemeiată prea devreme (înainte de 30-35 de ani), bazată pe alegeri mentale (mi-a cam venit vremea, vreau să mărit/însor ca să….) sau din iluzia unei „iubiri eterne”, are o durată de viaţă destul de scurtă: de la 1 (o) lună la maxim 18 ani.
Şi Doamne iartă-mă! Dacă femeia se iubeşte măcar un pic şi pe sine şi-ar fi luat o pereche de mâini ca ajutor pe lângă casă. La banii ei cred că şi-ar fi putut permite. Să cumpere timpul altcuiva ca să aibă timp pentru ea, pentru bărbat şi pentru copii. Dacă vrea! Dar atunci când gelozia îţi întunecă judecata, mintea şi inima îţi sunt blocate. E una dintre formele cele mai perfide şi rafinate de manifestare ale egoului…
Mai bine de atat nimeni nu putea zice 😀
Cine vrea sa-si pastreze casnicia o poate face indiferent ca unul sau altul mai calca in strachini. Altfel, cei care vor suferi sunt copiii. Si o spune unul care a calcat in strachini. Desprea ea… hotul neprins, negustor cinstit. Cand ne-am casatorit am zis amandoi: divort nu exista! Si ne-am casatorit la 25 de ani. Acum avem… stii tu Manu!
Felicitari. Uite oameni care au stat zeci si zeci de ani impreuna. Va admir!