Categorii
Arhiva Personal

Discovery Channel. Buh-bye!

Dorin probabil că aștepta de ceva timp articolul ăsta: nu mă mai interesează Discovery Channel. De ce? Pentru mizeriile de emisiuni pe care de bagă pe gâtul oamenilor de dragul entertainmentului în detrimentul cunoașterii, a științei veritabile. Discovery de azi nu mai e ce a fost acum ceva ani buni. Game over.

Probabil că Mythbusters și How it’s made sunt singurele emisiuni care mai păstrează ceva din vechiul Discovery. Acum stai la rând și speri să câștigi premiul cel mare cu depozite confiscate. WTF?! S-a terminat universul de subiecte de știință și tehnologie de prezentat?

Ia vezi pe TehnoCultura, de exemplu, și verifica lista celor 30 de canale YouTube de știință ce au apărut acolo. Ai materiale originale până la cer și înapoi.

Sunt atâtea lucruri despre care oamenii nu știu cum ar fi, de exemplu, faptul că Pluto nu este o planetă, faptul că au fost mai multe aselenizări decât cea din ’69, faptul că cerul nopții nu este așa de întunecos pe cum am crede, faptul că electronii pot absorbi și genera lumină în anumite condiții, faptul că există de 10 ori mai multe bacterii în noi decât celule proprii (în noi sunt 10 000 de miliarde de celule iar microbiomul, totalitatea bacteriilor din noi, conține 100 000 de miliarde de celule și este 3% din greutatea corpului nostru).

Multe lucruri de gen sunt notate pe TehnoCultura și zău de nu-mi crește inima când văd că am materiale de calitate mai mare ca Discovery Channel la un buget mai mic. Și e trist asta, pentru că mă așteptam ca Discovery Channel să fie în continuare un far în lumea cunașterii. Fals. Trist. Supărător.

Unul dintre motivele pentru care am scris acum despre Discovery este faptul că, în timpul Shark Week, Discovery a insistat, fără să aibă dovezi, pe faptul că Megalodon, un rechin uriaș care a existat până în urmă cu 2 milioane de ani, ar exista și azi. A trecut de la cunoaștere la entertainment și uite cum ajunge un alt Antena3 sau Realitatea Tv al lumii. Trist.

Din cauza asta PZ Myers zice că oamenii au început deja să se întrebe dacă nu cumva homo sapiens își plimbau T-Rexul dimineața. Subiectul Megalodon a dezamăgit mai mulți oameni care au lăsat comentarii de dezaprobare la pagina cu așa-zisul documentar. Christie Wilcox muștruluiește public Discovery pentru că își bate joc de audiența pe care a construit-o cu greu în zeci de ani. Și are dreptate să zică asta.

Să amintesc de capitolul sirenelor, de la Animal Planet, canalul soră al Discovery? Penibil e puțin zis.

Chiar și unul dintre geekși-lorzi ai momentului, Wil Wheaton, s-a luat de Discovery spunând că trebuie să își ceară scuze de la fani.

Discovery Channel, tocmai ai un fan în minus!

4 răspunsuri la “Discovery Channel. Buh-bye!”

Din pacate, daca media IQ-urilor din lume e 100, automat jumate au IQ mai mic de 100. Astor trebuie sa le dai „divertisment”, nu stiinta. Si ei se uitaa la TV, ca oamenii destepti gasesc lucruri mai bune de facut. Deci stiinta – la universitati. La TV e divertisment si atat.

Din pacate la TV e divertisment, dar nu trebuie sa fie asa. Nu e bai: se pot duce oamenii pe tehnocultura sa invete ceva stiinta/tehnologie asa cum ar trebui 😀

treci pe DIGI, am vazut cateva emisiuni foarte bune…si…fara reclame, doar promo-uri 🙂

Nici. Am inchis TV-ul si nu imi mai trebuie.