Categorii
Arhiva Personal

Cum am ratat o oportunitate de afacere

Prin Anno Domini 2013 RAT Brașov a făcut grevă. Cum lucrez la un magazin de genți piele, îți dai seama că mi-am zis că e rost de făcut bani. Cum așa?

Dacă tot avea să continue greva, aveam gând să contactez ceva amici ce aveau dubițe și să facem transport public. Pe 2 lei biletul, că doar nu eram niște egoiști. Urma să împrumutăm autobuze, să facem treabă bună pe vechile linii de autobuz și să facem o avere.

Dacă…

Și îți imaginezi cum curgeau banii șiroaie…

Mica „problemă” este că grevele nu țin așa de mult iar ca să faci transport public ai nevoie de firmă, autorizații și să fii aprobat pe anumite trasee. Nu merge să bați din palme și gata, ai o idee genială, care îți aduce milioane.

Dacă…

Deși face bine să visezi sau să ai idei, cel mai bine este să te pui pe făcut treabă. Greva s-a dus, la fel și milioanele mele și am rămas cu munca de zi cu zi.

Așadar, „dacă” și ideile fanteziste nu-și au locul în viața reală. Multe proiecte cad în cap din cauza celor două. Cel mai bine ar fi să nu muncești iar banii să lucreze pentru tine, dar până atunci trebuie să înveți cum se lucrează cu cap.

Mulți nu reușesc pentru că acel dacă ireal pune în umbră prea mult nivelul mic la care sunt ei în acel moment. Și renunță. Lucrurile frumoase se fac în timp 😀

4 răspunsuri la “Cum am ratat o oportunitate de afacere”

:)) Doar de ma miscam cu o secunda mai repede si eram sef de RAT acum 😀

Dincolo de faptul că afacerea nu se susține în timp, cred că tocmai te-ai lovit de birocrație. Nu poți face nimic fără să știe statul. Și nu numai că trebuie să știe, ci trebuie să-ți și dea voie.

Într-o economie liberală, ar fi trebuit să poți face asta cu minimum de efort, câtă vreme respecți regulile. Nu ești controlat în avans.
Și dacă ar fi fost așa, nici cei de la RAT n-ar fi făcut grevă pe motiv că vor mai mulți bani, ci ar fi făcut ceva ca să-și optimizeze costurile și să atragă mai mulți clienți.

E bine ca macar mi-a venit o idee de afacere. 😀 Poate voi avea o idee cu adevarat buna in viitor. E important sa vezi toate fetele si sa ai un plan bine pus la punct din timp. Povestile cu „daca” nu ajuta deloc.