NetCamp este evenimentul care vrea să ne arate că românii sunt în stare să reușească și în vremuri grele. Cel mai vechi eveniment dedicat antreprenoriatului online și mobile are loc și anul acesta la Hotelul JW Mariott, din București, în data de 22 noiembrie.
Cu parteneri ca Nokia, Microsoft, Vodafone, Ursus Breweries și Simplus, NetCamp își propune să ne arate că succesul nu este numai in Sillicon Valley, dar și aici, între români. Vorbitorii vor fi români care au avut succes pe internet sau în domeniul mobile și vei avea ocazia să vezi ce trebuie să faci ca proiectul tău să aibă succes.
Cum industria clasică și agricultura nu sunt tocmai punctele forte ale României la ora asta, internetul ne-a deschis o ușă prin care putem arăta celorlalți că putem face lucruri bune. NetCamp 2012 se concentrează pe prezentarea unor proiecte care rezolvă o nevoie imediată. Se pare că antreprenorii s-au îndepărtat de dorința de a face un nou Google și au început să pună la punct idei care să ducă mai departe industria IT de la noi.
Pentru antreprenori
Antreprenorii au invitație gratuită la eveniment, full-day (întreg evenimentul) sau half-day (micro-evenimentele dedicate). De ce ai vrea să fii acolo? Dacă ai un proiect pe online sau aplicație mobilă vei avea ocazia să intri în contact cu oameni care au reușit. Vei primi sfaturi și relațiile pe care le construiești acolo te pot ajuta într-un mod neașteptat pe viitor.
Cum poți fi ajutat în mod practic și cum te poti promova?
Acolo vor avea loc mici seminarii pe tema online și mobile. Start-Up Now te va ajuta să îți formezi o idee despre cum trebuie să îți concepi un proiect și care sunt pașii până la monetizare.
WeWorkWeb va fi o întâlnire în care se vor prezenta cele mai noi cuceriri ale lumii developmentului și webdesign-ului iar Mobile Demo Zone îți va da ocazia să te lauzi cu aplicațiile mobile făcute de tine.
MobileDev va fi locul unde creatorii de aplicații mobile se întâlnesc pentru a discuta cele mai importante lucruri din acest domeniu. Lucru important: prin zonă vor fi și investitori. Dacă ideea ta îi atrage te-ai putea alege cu ceva contracte!
Pentru cei care nu sunt antreprenori, dar vor să participe
Pentru ei am invitații. Patru la număr.
Pentru a pune mâna pe invitație trebuie să dai share acestui articol și să scrii un comentariu cu răspunsul la întrebarea: ce ai vrea să vezi la NetCamp, dat fiind că este un eveniment despre proiecte online și aplicații mobile? Dacă ai blog, va trebui să scrii un articol după care să lași comentariul la articol!
Ai timp până vineri, 16 noiembrie 2012.
Acum, indiferent că vrei invitația sau nu: văd că au loc o mulțime de evenimente pe online, cu tot fleul de teme. Înseamnă asta că România e din ce în ce mai bună la internet în genere?