Categorii
Arhiva Optimism

#prinbrasovulmeu ziua 1: vânătoarea de trufe

În prima zi de #prinBrașovul meu, organizată de prinBrașov.com și Ciucaș, am avut ocazia să mergem la vânătoarte de trufe, o specie de ciuperci care costă de la 150 la 2000 de euro kilogramul, foarte apreciate pe dincolo. Se merge la vânătoare pentru că ai nevoie de câîni antrenați special pentru a le descoperi.

Pe la noi nu este așa de dezvoltat modelul de afacere în care se vând trufe, dar pe dincolo se știe valoarea lor. Ideea este că Brașov are ceva locuri unde poți da de ele. După ce ne-am întors de la Zărnești am făcut un tur cu autobozul turistic și am ascultat lecții de istorie transmise de Eftimie.

Seara am avut ocazia să gustăm acele trufe, amestecate cu unt. Nu se consumă cu lingura 😀

Evenimentul a reunit oameni de prin toată țara, de la Cluj la Ploiești, și am avut ocazia să discutăm în persoană cu oamenii pe care îi cunoscusem doar „pe net”. Azi mergem la tras cu pușca. Poze mai încolo. Acum pozele de ieri, prima zi de #prinbrasovulmeu.

La #PrinBrașovulMeu, ediția a doua, au mai ajutat Pensiunea Luiza și Aro Palace, care au asigurat cazarea bloggerilor din exterior, Sergiana Poiana Mărului, care a dat masa de seară iar Cabana Plaiul Foii a dat-o pe cea de prînz, Times Pub a contribuit cu distracția pe seară. Mulțumiri și lui Christian Macedonschi, care ne-a promis prin iarnă sprijinul pentru un #PrinPoianaBrașovuluiMeu, unde să vedem cumpărăturile făcute de oficialități pentru FOTE. Sună bine, nu?

La mulți ani Ciucas, a cărei fabrică din Brașov face anul acesta 120 de ani.

2 răspunsuri la “#prinbrasovulmeu ziua 1: vânătoarea de trufe”

PrinBrasovulmeu ediția a doua – parteneri și sponsori | Brasov Buzzspune:

[…] Palace și Pensiunea Luiza.Câțiva bloggeri care au scris despre #prinBrasovulmeu: Dorin Lazăr, Manuel Cheța, Alin Mihai, Dragos Gaftoneanu, Marius Ovidiu Călugăru, Dragoș Șchiopu, Alex, Florea […]

[…] Eftimie în edițiile precedente. Ediția 1 a fost în 2011 iar ediția 2 în 2012 când am mers la vânătoare de trufe și să tragem cu […]