Categorii
Arhiva Blogging

Cu ce se mai ocupă bloggerii brașoveni

Dincolo de furiile care circulă în perioada asta pe internet, fie că suntem vizați sau nu în vreun fel, noi, cei mici din Brașov, ne-am hotărât să ne petrecem timpul într-un mod cât mai relaxat. Dacă este un lucru cu care să mă laud este acela că grupul Ocultei Brașovene s-a transformat de-a lungul timpului dintr-un grup de oameni strânși la un loc de pasiunea centrală – blogul – într-un grup de prieteni.

Sâmbătă, 21 aprlie 2012, ne-am făcut timp de am mers la Decathlon să vedem ce înseamnă tirul cu arcul. Am încercat și eu să dau cu arcul și am descoperit că am mâinile prea lungi. Mereu pățesc ceva in genul: scaune mici, praguri joase și altele. Mai bine ca mine decât ca alții, asta e sigur.

Încercând să trag cu arcul am învățat ceva: dacă vrei vreodată să îți iei arc nu merge orice fel de arc. Pe lungimea lui trebuie să îți ajungă până la umeri, apoi trebuie să fie măsurat în funcție de lungimea brațelor și apoi de forța pe care o ai. Prețuri? 200 – 400 de lei și vei fi mulțumit. Dacă îmi iau arc? Nu sunt sigur, dar mi-a plăcut să dau la ghici cu săgețile în ținte.

Am fost acolo cu Bloghiță, Nico, Florența, Bogdan, Robert, Dani, Octi, Sorin și Cristi. Mai jos poți vedea câteva poze de la tirul cu arcul. Mulțumiri lui Robert Lazăr pentru poze 😀

Luni seara ne-am războit cu jocul de societate Coloniștii lui Catan la Ceai et caetera. Trecuse deja prea mult timp de când nu am mai fost acolo așa că abia am așteptat să beau un ceai bun (au 60 de tipuri de ceaiuri acolo). Măcar am învățat cum vine treaba și cu jocul acesta. Este un fel de Skyrim sau Gothic în 2d, retro și destul de distractiv, dacă ai companie bună.

Bloghiță și Nico și-au pus în cap și ne-au bătut. Cred că planificau ei de demult să ne pună la zid. Las’ că data viitoare o să am grijă să le trimit oi pe săturate ca să nu-și mai facă vile 😀

Mulțumim Lumea Board Games de invitație și de jocuri. A fost o seară în care din nou ne-am întâlnit, noi ăștia micii din Brașov, am mai bârfit, am mai glumit și ne-am relaxat. Have fun. Enjoy. Do what you like 😀 Deviza noastră.

12 răspunsuri la “Cu ce se mai ocupă bloggerii brașoveni”

Ce, vrei sa dam in vileag chiar totul?! 😀

Gata. Da’ urat mai esti cateodata #saracule

Asi lua un arc si ma-si duce cu el prin oras, acum ca incepe campania electorala si asi rezolva cateceva! Dar fiind un om pasnic nu pot sa fac asta. Dar ma joc pe ps3 cu move motion controller un joc care se numeste Sports Champions si unde poti sa tragi cu arcul aproape la propriu in fata televizorului, daca nu ati incercat va rog sa incercati, este incredibil, prima data si eu am ras, dupa ce am incercat am fugit la magazin sa-l cumpar! Si asta la 35 de ani!!!

Cred ca mi-ar trebui ca sa slabesc putin. Am tot facut sport, dar m-am lenevit in ultimele luni. Move motion controlled deci…

Pai ce zici ca ne jucam jocuri de-a cuceririle de castele si fanete? cu aia nu te pui :))