Categorii
Arhiva Locuri pe net

Alternative – toți trebuie să le avem

similar-site-search-find-alternative-websites-blogsAlternativele sunt mica noastră portiță de scăpare. Ne permitem să zburdăm dintr-o parte în alta pentru că le avem și putem profita de ele.

În orice domeniu ai fi și ai lucra, dacă tu știi numai lucrul acela, dacă nu mai vezi altceva, atunci ți-ar fi mai bine într-o fântănă. Măcar acolo vezi clar că ești încuiat la minte.

După ce am ajuns în șomaj anul trecut de la un loc de muncă la care am ținut chiar mult (nu fă greșeli în genul), mi-am dat seama cât de mică era lumea în care trăiam. De atunci mi-am zis că, oriunde aș lucra sau orice aș face, trebuie să am alternativele pregătite. În limita bunului simț desigur.

De aceea mai fac câte o mică instalare de WordPress aici, mai instalez un Windows acolo, îmi plimb staturile pe Facebook, Twitter și pe Google+ și altele. Când un lucru se duce pe apa sâmbetei știu că mă pot baza pe altele.

Citeam azi la Presufer despre un nou morot de căutare, Similar Site Search, care are rolul de a găsi website-uri similare cu cel introdus în căsuța de căutare. Ba chiar îți prezintă și alternative la acel website.

Nu zic că Google Search este rău, dar nu este niciodată rău să știi că ai o portiță de scăpare în caz că ajunge să îți ceară buletinul ca să faci o căutare. Așadar, tu ce alternative folosești în viața ta? Dacă vrei să vezi alternative al un site dă un clic pe imaginea de mai jos.
search-engine-similar-site

10 răspunsuri la “Alternative – toți trebuie să le avem”

Esti bine sa folosesti ceva ca alternativ.
Eu nu prea folosesc alternative doar foarte rar. De exemplu la browser folosesc Chrome si foarte rar Firefox, la motor de cautare folosesc Google si foarte rar Bing, la retea de socializare folosesc Facebook si mai rar GooglePlus si Twitter etc.

Si cel mai bine este ca stii ca ele exista. ca atunci cand ai frigiderul plin, nu iti faci probleme si te mentii pe unul singur pentru ca stii oricum ca mai ai rezerve 😀 Si eu tot cu chrome ma laud.

Hihi! Da! Asta îmi place! Plan B and Plan C…
Chestia asta am descoperit-o ca Gâgă, după ce m-am întâlnit de vreo câteva ori cu pragul de sus… Ce e mai rău în asta, e că eu sunt o fire veşnic în căutare de ceva nou! Dar… Uneori „Zona de confort” are forme tare „convenabile”! Mai ales când trebuie să renunţi la ideea de stabilitaste, siguranţă, „pensie”+”bătrâneţe liniştită”…
Mi-am propus de peste o săptămână să public un articol: „Zona de confort”. Să vedem ce mai „operez” pe la el… Că le tot modific în ultima vreme, înainte de publicare!

Unele lucruri cer timp si se sedimenteaza mai bine iddea daca lucru mult la ea. Am aptit de atatea ori ca m-am grabit cu publicarea articoleleor si aprca nu sunau asa cum doream. Ce mai, dupa ce il publici e ca pasarea care-i plecata la zbor.

Eu am fost intotdeauna omul care a cautat solutia in ultimul moment.
Alternativa pt mine nu prea exista, daca e varianta mai buna decat prezentul am si sarit pe ea. Devine cale principala, deci nu mai e alternativa.

Sunt curios daca in al 2-lea paragraf ai vrut sa pui „tu” sau „nu”, ca nu prea „face sens” propozitia: „dacă tu mai vezi altceva”.. Mie imi suna mai degraba a „daca nu mai vezi si altceva, atunci ti-ar fi mai bine intr-o fantana”.

Sunt curios daca similarsitesearch foloseste optiunea de „Similar sites” de la rezultatele google:))

Am corectat, Multumesc! Da, daca Similar Sites Search ar folosi functia de la Google, atunci ar fi o ironie prea frumoasa :))) Merita totusi probata.

Sunt multe alternative… iar eu… la locul de munca (tot ziceai tu ceva) voi avea alternative… Pt ca fac Facultatea de Management Turistic si Comercial.. Deci daca nu merge in turism, incerc servicii si daca nici serviciile nu merg (desi servicii is peste tot mai nou) incerc comertul si bancile… traiasca alternativele. Si am observat ca sunt putine facultati cu asa alternative…

E fain ca gandesti asa. De pe acum trebuie sa iti gasesti cunostinte in tot felul de domenii. Relatiile ajuta foarte mult in orice domeniu 😀