Categorii
Arhiva Infografice

Ce sunt acțiunile – seva financiară a companiilor [infografic]

Emiterea de acțiuni (vânzarea de pachete din cadrul companiei) este una dintre metodele de a obține bani pentru investiții. Investitorii dețin astfel o anumită parte din companie și pot câștiga pe termen lung de pe urma dividendelor (surplusul companiei).

Nu vreau să intru în termeni tehnici, pentru că nu activez în domeniu, dar vreau să zic că am rămas puțin mirat când am văzut câtă știință și ce mecanisme se află în spatele banilor. Sunt tot felul de variabile care trebuie luate în calcul, de la circulația banilor până la cantitatea de mărfuri și tot așa. Cine a făcut facultate în domeniu o poate zice mai bine ca mine. Asta e sigur 😀

Ce îmi place la infograficul de mai jos, creat de cei de la Mint.com, este că explică ce sunt acțiunile, de ce sunt folosite, cum sunt folosite și ne oferă și o istorie a lor. Vorba zice că banul e sursa relelor. Eu zic că este un rău necesar. Trocul merge încă, dar nu este așa de convenabil ca folosirea banilor. Ce este interesant e faptul că apariția cardurilor nu a împuținat numărul de bancnote, ba chiar avem mai multe ca niciodată.

Te invit să descoperi anatomia monștrilor financiari din spatele companiilor. Have fun. Via [CoolInfographics].
mint-what-is-stock

10 răspunsuri la “Ce sunt acțiunile – seva financiară a companiilor [infografic]”

Numarul bancnotelor va fi in continua crestere si de acum inainte, se emite moneda cu o valoare inflationala din ce in ce mai mica.

Curand vom avea mai multa hartie igienica :))

Cam mult text in infografic, dar e bun ca ofera o imagine de ansamblu.

Eu inca nu mi-am dat seama prea bine cum o companie dupa ce emite obligatiuni sau actiuni isi mareste capitalul, ca doar acele actiuni le cumpara de la vechii proprietari siaia ar trebui sa duca banii acasa nu sa ii lase ami departe in companie

Nu imi bat nici eu capul. Daca o paine costa 1 leu, cam atat e suficient pentru mine 😀 Asta pana cumpar si eu actiuni!

Faza cu cardurile bancare e ca lasa urme – banii ii iei si cu asta basta, dar daca ii primesti de pe card nu mai ai cum sa le acoperi intrarea.

@Noni: profitul unei societati pe actiuni poate fi retras prin dividente sau poate fi transformat in noi actiuni; se poate apela la o astfel de metoda de ex in situatia in care societatea are nevoie de un capital ridicat pentru retehnologizare; actionarii sunt pusi in fata faptului implinit – daca nu accepta retehnologizarea risca sa ramana cu actiuni la o firma falimentara (adica cu nimic), dar daca accepta exista posibilitatea ca profitul pe urmatorul an sa fie mai mare decat cel obtin in ultimii doi ani.

Ce fain ca ai lasta lamurirea aici. Am vrut candva sa iau niste actiuni macar sa vad care este procesul. Am renuntat pe parcurs. Google vinde actiuni cumva?