Categorii
Arhiva Optimism

Psihologia ne salvează: de ce suntem cum suntem?

declinul-utilizatii-emisferei-cerebrale-drepteOpen Culture a publicat un film foarte interesant legat de modul în care societatea își educă indivizii să gândească și să acționeze diferit în epoci diferite. Iain McGilchrist, psihiatru și scriitor britanic, a notat în cartea The Master and His Emissary: The Divided Brain and the Making of the Western World că noi avem două emisfere cerebrale care nu sunt independente una de alta. Ba mai mult, ele comunica foarte mult între ele.

El a constatat că, istoric vorbind, oamenii au dat o improtanță tot mai mare rațiunii (emisferei stângi) și au neglijat tot mai mult intuiția (emisfera dreaptă). Pornind de la aceste idei el desenează o imagine generală a societății în care trăim. M-am uitat pe nerăsuflate la micul documentar animat creat de către RSAnimate pe baza a ceea ce a zis Iain McGilchrist.

Cum nu sunt tocmai cel mai răsărit când vine vorba de logică și de observarea tabloului de ansamblu (am mai degrabă spirit tehnic) pot spune că am urmărit filmul de mai jos cu toată atenția. Fă-ți curaj și vezi și tu lumea puțin diferit față de cum erai obișnuit.