Tocmai ce am citit pe Mashable că azi Google împlinește 13 ani de existență. Da, în data de 4 septembrie 1998 Larry Page și Sergey Brin au depus actele pentru înființarea Google Inc. după ce primiseră 100 000 de dolari de la Andy Bechtolsheim.
Să nu uităm că pe 1 septembrie s-au sărbătorit trei ani de Chrome, browserul meu preferat și un browser care prinde tot mai mult la public. Se pare că Google nu se oprește aici și că abia își arată potențialul, mai ales că anul acesta a lansat în forță Google+.
Înainte de a ajunge la partea cu buletinul pentru intrarea pe Google+ vreau să trec aici câteva idei despre evoluția Google, așa cum au fost notate de băieții de la Mashable:
- 1996 – 1997 – înainte de Google, Sergey Brin și Larry Page creaseră motorul de căutare BackRub. Au schimbat apoi numele acesta cu Google, o denaturare a temenului „googol”, care reprezintă un număr format din cifra 1 urmată de 100 de zerouri;
- noiembrie 1998 – prima pagină principală a Google, după ce în 1997 a fost cumpărat domeniul Google.com. În acest an au primit prima investiție de 100 000 de dolari
- 1999 – Google își mută biroul în Mountain View, California pentru că deja se dezvolta foarte bine;
- 2000 – Google devine furnizorul de căutări pentru Yahoo, indexează 1 miliard de pagini și înființează Google AdWords, platforma de reclame;
- 2001 – Google Images vede lumina zilei;
- 2002 – Google Search Appliance este un dispozitiv oferit de Googole pe care îl instalezi în calculator și care te ajută la căutarea fișierelor din hardul propriu;
- 2003 – AdSense apare ca o alternativă pentru cei care vor să facă bani, dar nu vor să se îmbogățească din reclamă (adăugire care îmi aparține);
- 2004 – GMail este oferit numai pe bază de invitație;
- 2005 – Google Maps deschide ochii. Și încă ce larg i-a deschis de vreme ce poți vedea o bună parte din planetă din confortul casei.
- 2006 – Google cumpărăr YouTube;
- 2007 – este lansat Android (completare: acesta este anul în care Google Street View vede lumina zilei)
- 2008 – pe 1 septembrie 2008 este lansat browserul Chrome;
- 2009 – Google Wave apare pe șcena rețelelor sociale;
- 2010 – Wave se duce pe valurile uitării, apar Buzz, Google TV și Apps Marketplace;
- 2011 – Google+ are caracteristici preluate de la Facebook și Twitter și încercuiește planeta întreagă.
Mai multe detalii găsești în articolul scris de Mashable.
Acum, un lucru care devine îngrijorător este modul în care Google vrea să oblige oamenii să aibă numele real pe Google+. După ce am citit articolul pe tema aceasta al celor de la PSFK (mulțumesc Bogdana) nu m-am putut abține de la a mă întreba: chiar vor să ne oblige să avem numele real în rețea? Și dacă da, cum nevoia vor face să probeze veridicitatea numelui? Intri cu buletinul pe Google+?
Întrebări la care, desigur, deocamdată nu este răspuns. Eric Schmidt, președintele Google, a spus un lucru memorabil: „Dacă nu vrei să folosești numele real pe Google+, nimeni nu te obligă să îți faci cont.” Nenea face un mare „bubu” aici.
Interesantă mi se pare și afirmația din articolul PSFK cum că „Google oferă un serviciu al identității, nu o rețea socială”. Eu nu am problemă să folosesc numele real pe Google+, dar ce faci cu o serie de oameni care nu își pot permite asta: cetățeni din tările totalitare, oameni cu informații necesare publicului, dar care le-ar aduce pericol vieții și alții?
Trebuie să ne gândim că acum există 20 de milioane de oameni pe Google+. Vor fi la un moment dat sute de milioane. Cum vor verifica identitatea fiecăruia? Va face Google un contract cu fiecare guvern să afle datele cetățenilor? Ne vom trezi în țara Googlestan bin Iran. În Iran intri pe net cu datele din buletin și ai acces limitat la servicii. Așa vrea și Google+?
Dacă se întâmplă asta vom ști că ne apropriem de sfârșitul internetului așa cum îl știm. Sună aiurea ce zic? No, să vezi după ce îi merge companiei Google să facă asta cum vor începe restul să facă la fel. De ce? Pentru că Google este internetul, tocmai prin faptul că asemena giganți ai internetului pot stabili trendul în întreaga lume.
Google, don’t be evil. Nu căuta cu tot dinadinsul, pentru niște bani din reclame, să creezi o hegemonie polițienească a internetului. We all love you!
5 răspunsuri la “La mulți ani Google, dar nu ne cere buletinul să intrăm pe Google+”
ce putem zice decat la multi ani. Google Chrome a implinit zilele trecute 2 ani si el :))
3 ani Bogdane. E bun de dat la cresa :))
Dar în istoric ai uitat, sau s-a uitat menționarea asocierii Google – Blogger, că nu erau dintotdeauna împreună…s-a întâmplat undeva înainte de asocierea cu YouTube, din câte îmi amintesc eu. 🙂
fain articol…dă de gândit, dar cum ai zis și tu la final: I still love google and google products 😀
Mai multe detalii găsești în articolul scris de Mashable. nu mi-am propus sa fac istorie Google ci doar sa prezint anumite lucruri.
pff 2011 google a cumparat Motorola… cum poti sa omiti asta!?