Categorii
Arhiva Optimism

#expeditiaverde și #transalpina – un final și un început

expeditia verde final eftimieAm mai scris despre #expeditiaverde tocmai pentru ca Eftimie (Mogulul, Îndrăgitul, Sărbătoritul) a participat.

La finele campaniei a ieșit pe locul doi, dar pot fi mândru că am fost printre cei care l-au susținut. Din ce am văzut la final de campanie el a avut cei mai mulți susținători. Chiar dacă a luat locul doi rămân de părere că Brașovul este cel mai eco din cele patru orașe participante: Timișoara, București, Brașov și Iasi.

Am avut ocazia de a participa și la o cartare și am câștigat și un premiu: lanternă cu dinam. Mulțumesc! Spre final am avut ocazia să schimb căteva vorbe cu Chinezu și cu Crivăț, când au venit în Brașov pentru ultima probă.

Nu trebuie să uit că #transalpina, marea plimbăreală a bloggerilor, are loc peste o zi, adică sâmbătă dimineața. Vom avea destul de mulți kilometri de parcurs și acum sunt ample discuții legate de câți mici poate mânca fiecare 😀

Bloghiță, organizatorul #transalpina, este mândru că poate șofa o Dacia Duster. Posibil să fiu și eu pasager într-unul dintre SUV-urile românești. Sunt curios să văd ce voi descoperi în călătoria asta. Chiar îmi trebuia o ieșire pe undeva prin afara orașului. Tot am zis că vreau să mă plimb, mai ales că e vară și frumos.

Așa că, voi fi mândru călător în acest week-end și voi vedea țara de pe cea mai înaltă șosea din România.