Categorii
Arhiva Infografice

Înălțimi și adâncimi pe Terra – infografic

Băieții de la Our Amazing Planet au făcut un infografic foarte interesant din care aflăm că diferența de nivel dintre Groapa Marianelor și vârful Muntelui Everest este de mai bine de 18 000 de metri.

Nu îți dai seama de dimensiunile acestea decât dacă le vezi comparate în vreun fel. În imaginea de mai jos vei vedea ce mic este Burj Kalifa față de minunile naturale ale Pământului. Urmărind infograficul am aflat și eu că, la peste 8,3 km înălțime, ai nevoie de aparate de respirat oxigen.

Nu știam nici că racheta care lansează sateliți în spațiu, Saturn V, este la fel de înaltă ca Statuia Libertății sau Piramida lui Keops. Cel mai interesant mi s-a părut că forările petroliere ajung pânăla 5,5 km în interiorul scoarței terestre. Dacă te interesează să știi, te anunț că Titanicul a ajuns la adâncimea de 3798 de metri, loc în care nici măcar Cașalotul sau Caracatița Uriașă nu ajung, și acestea sunt animale care pot ajunge la mari adâncimi.

Atracția zilei este, desigur, Groapa Marianelor cu o adâncime de 10 916 metri, loc unde presiunea este de 1100 de atmosfere. Ca și idee, singurul submarin care reușește ajungă constant la 900 de metri adâncime este cel rusesc din clasa Mike, nuclear.

Totuși, singurii care au ajuns la fundul Groapei Marianelor au fost Jacques Piccard și Don Walsh, la bordul Deep Submergence Vehicle, în data de 5 octombrie 1959. Detalii aici. Recordul nu a fost bătut până în ziua de azi. Alte informații în imaginea de mai jos. Via [Geeksaresexy].
inaltimi-si-adancimi-pe-terra-infografic

9 răspunsuri la “Înălțimi și adâncimi pe Terra – infografic”

foarte interesant graficul si foarte educativ in acelasi timp

Spread the word. Cei care l-au facut au avut ceva de munca, nu gluma 😀

Stiu, oamenii au lucrat chiar mult sa il faca. D:

eu am zburat undeva la 10.000 km cand am mers in sua … sper sa nu zic prostii ca eu uit mereu lucrurile :))

Pai, pe la 8-10 km zboara ultrarenumitele Airliners 😀 Pe la 8,5, km am zburat si eu cand am mers in Spania.

As merge si eu cu submarinul 😀