Categorii
Arhiva Infografice

Wikipedia, Yahoo și rachete – infografice

Fiecare dintre cele trei elemente de sus înseamnă câte ceva pentru mine. În primul rând pentru că fiecare m-a ajutat în felul și la momentul său.

Către Wikipedia, care are deja mândra vârstă de 10 ani, am fugit să iau materiale chiar și pentru licența pe specialitatea Construcții Aerospațiale. De unde și legătura cu rachetele. Deși subiectul rachetelor l-am tratat mai puțin în facultate tot am rămas fașcinat de aceste minuni ale tehnologiei.

Nu este un lucru deloc simplu să proiectezi un amărât de avion pentru două persoane, dar să mai și faci o rachetă. Sau să faci ceva în genul Space Shuttle, naveta spațială, care are scutul termic format din plăci ceramice. Acolo școală, oameni buni.

Fiecare dintre cele trei elemente de sus înseamnă câte ceva pentru mine. În primul rând pentru că fiecare m-a ajutat în felul și la momentul său.

Către Wikipedia, care are deja mândra vârstă de 10 ani, am fugit să iau materiale chiar și pentru licența pe specialitatea Construcții Aerospațiale. De unde și legătura cu rachetele. Deși subiectul rachetelor l-am tratat mai puțin în facultate tot am rămas fașcinat de aceste minuni ale tehnologiei.

Nu este un lucru deloc simplu să proiectezi un amărât de avion pentru două persoane, dar să mai și faci o rachetă. Sau să faci ceva în genul Space Shuttle, naveta spațială, care are scutul termic format din plăci ceramice. Acolo școală, oameni buni.

Yahoo a reprezentat primul meu contact cu serviciile de cloud gratuite și primul meu pas (și al multora) către identitatea online. Fiecare infografic de mai jos are câte ceva de povestit, nu glumă.

Wikipedia a fost creată în 2000 iar în 2001 New York Times scria deja despre acest proiect nou și interesant. Dacă reușești să faci ceva atât de interesant încât și media tradițională să vorbească despre tine, atunci știi că ai făcut o treabă foarte bună.

Prima sută de mii de articole a fost mai grea, în 2003, ca mai apoi în ianuarie 2011 să conțină 3,5 milioane articole scrise în engleză și peste 17 milioane scrise în tot felul de limbi. Pentru mai multe detalii clic pe imaginea de mai jos. Via [Mashable].
wikipedia-infographic-mashable

Următorul infografic este denumit „The Rise and Fall of Yahoo” de către cei de la TechCrunch, o echipă de băieți (și fete) foarte bine puși la punct cu știrile din domeniul online și al gadgeturilor. Pe scurt, este vorba prezentarea istoriei Yahoo într-un mod foarte schematic. Prin 1994 Jerry Yang și David Filo au pus la punct o metodă prin care să indexeze paginile web iar în 1995 este creat Yahoo (strigăt de bucurie – #motamot 🙂 ).

Prin 1999 își permitea să facă achiziții de miliarde de dolari (vezi cumpărarea Geocities pentru 3,6 miliarde de dolari) ca mai apoi să piardă acești bani în 2009, odată cu inchiderea Geocities. În 2010 Yahoo este în situația de a externaliza cât mai multe servicii. Rău pentru ei. Vor închide oare și Y! Mail? Numai să mă informeze din timp ca să îmi mut lucrurile la GMail. Via [TechCrunch].
yahoo-rise-fall

Și acum vin rachetele să facă ordine. În principiu, rachetele sunt aparate de zbor care nu (prea) au piese în mișcare, ca la motoarele avioanelor sau elicopterelor. Schematic vorbind, sunt formate din: corpul rachetei, rezervoarele de carburant și comburant, țevi, pompe, cameră de ardere, ajutaj. Adevărata artă este ascunsă în specificațiile tehnice, care nu sunt la îndemâna oricărui ageamiu.

Totuși, nu fac aici elogiul rachetelor, ci vreau să îți prezint un infografic ce a încolonat cele mai multe tipuri de rachete, de la mici până la cele care te duc pe Lună. Modele sunt prezentate în cartea „Rockets of the World (1995)” a profesorului de fizică Peter Alway. Clic pe imagine să le vezi bine de tot. Via [Presurfer].
rockets_of_the_world

Care dintre rachete ți se pare cea mai interesantă? Eu sunt fanul Space Shuttle așa că îmi rezerv din timp bilet pentru Lună.


9 răspunsuri la “Wikipedia, Yahoo și rachete – infografice”

Wikipedia, Yahoo și rachete – infografice - Ziarul toateBlogurile.rospune:

[…] Wikipedia, Yahoo și rachete – infografice Thu Jan 20, 2011 2:36 am Fiecare dintre cele trei elemente de sus înseamnă câte ceva pentru mine. În primul rând pentru că fiecare m-a ajutat în felul și la momentul său. Către Wikipedia, care are deja mândra vârstă de 10 ani, am fugit să iau materiale chiar și pentru licența pe specialitatea Construcții Aerospațiale. De unde și legătura cu rachetele. […] […]

Care e diferenta dintre SpaceShuttle si Energiya Buran?Mie mi se par asemanatoare…Wikipedia,salveaza vieti:)),Yahoo este absolut necesar…

Diferenta consta in faptul ca americanii au reusit sa o foloseasca pe a lor, pe cand rusii au ramas in stadiu de proect. Au incercat ei ceva, dar au abandonat nava lor si isi fac acum poze turistii printre ruinele ei. Deocamdata Yahoo este mailul meu principal. Mai am unul pe celealalt blog la care lucrez de zor. Iar wiki, salveaza vieti pe bune 😀

Există vreun site unde poți face infografice? Sau băieții ăștia în ce le fac.
Și ca să fiu și la obiect, graficul cu rachetele „sucks” fără ani producerii și mai și iese din ecran noroc că pot să îmi întorc ecranul și să le văd bine.

Probabil voi folosi photoshop pentru moment. Am în cap să trântesc un infografic pur românesc și în concordanță cu realitatea. Doar că mai am nevoie de niște date. Apropo ai putea să mă ajuți?

Vezi sa nu faci pe acelasi domeniu ca si mine 😀 am deja pregatite datele si mai ramane sa fac corelari si sa aleg un design. Despre ce vrei sa faci? Trebuie sa faci rost de statistici. Google e cel mai bun prieten. Sau websiturile de referinta.

Aș avea nevoie de niște siteuri unde să găsesc statistici, iar aici te contrazic google nu e cel mai bun prieten. Io vreau să o bag pe aia cu ziua unui om pe net. Mai mult caterincă dar să fie ceva și educativ. Designul evoluează pe parcurs la mine. Poate în două luni ajung să îl fac.