Nu sunt un tip care să mă dau în vând după fotografiat și toate cele, dar o fotografie poate spune multe despre mine, așa că m-am hotărât să fac poze din când în când. Vorba aia, cu ce îmi aduc aminte să povestesc nepoților tot felul de întâmplări din viața mea?
Dar ce ai zice dacă poza ta și a mea ar putea fi pusă și pe altceva decât o coală fotografică? Personalizarea este cuvântul de ordine în zilele noastre și este bine că și Real s-a gândit să ne ofere un asemenea serviciu când vine vorba de poze.
De câte ori nu am vrut să fim originali și să ne uimim prietenii și familia prin cadouri interesante? Să nu spui că ții la o persoană și îi faci cadou un ursuleț de pluș, pardon, același tip de ursuleț de pluș de fiecare dată. Great job, not.
Pentru că noi vrem să facem ceva diferit Real și CEWE FOTOCARTE ne dau ocazia de a ne prelucra pozele preferate direct pe websit sau în calculator (cu mai multe opțiuni). Putem să încărcăm poza, să o edităm și să facem comanda sub formă de poster, album sau fotocarte, ba chiar și pe tricouri, mouse pad sau căni.
Când bei o cafea la distanță de casă și ai poza persoanei iubite pe cană, acest lucru nu face cafeaua mai neagră, mai fierbine sau mai amară, ci o face mai plăcută. În caz că vă certați cana personalizată poate fi un bun avocat pentru relația voastră. Poți vedea în dreapta cam cum arată o cană personalizată.
În principiu trebuie să accesezi websitul dând clic aici, să descarci programul de editare foto și poți face editarea fie în calculator, fără să fii conectat la internet, fie direct pe websit. Cum îți convine. Serviciul mi se pare foarte interesant și chiar comod, până în punctul în care trebuie să mergi la magazinul Real din zona ta ca să preiei pozele sau cadoul făcute de tine. Leneșul de mine vrea să le primească acasă.
După ce am instalat programul (apropos, merge repede treaba) am început să îmi fac de cap cu tot felul de lucruri pe aici. Pe lângă căni personalizate mi se par interesante și globurile unde poți pune orice poză vrei.
Să nu uit de faptul că îți poți printa pozele preferate direct pe pânză. Este ca și cum ai avea un tablou în casă, și la calitate foarte bună. M-am uitat și la prețuri și cred că sunt de bun simț, adică își permite și amărâtul de mine să facă mai multe tipuri de cadouri. Chiar este perioada potrivită să mergem la cumpărat de cadouri, oameni buni. Sărbătorile ne bat la ușă.
Foarte interesante mi se par și obținerea de puzzle-uri din imaginile pe care le oferim noi. Ce zici să te chinui să rezolvi un puzzle și să vezi că te salută cu tot respectul un… spate de pisoi deloc pudic?
Ca să nu mai zic faptul că poți alege să îți personalizezi un ursuleț de pluș, o pernă, ce mai, poți alege din mai multe tipuri de textile.
Haina nu îl face pe om și nici lucrurile pe care acesta le deține, dar toate vorbesc câte ceva despre proprietarul lor. Prin personalizarea pe care o oferă Cewe Fotocarte poți să-ți faci și calendare. De acum încolo nu mai sunt urâtele acelea în calendare, ci poți fi chiar tu, în diferite ipostaze. Cine este vedeta acum? Fiecare este frumos în felul lui (ei) și se va bucura de un astfel de cadou. Poți pune și un text acolo : „Pentru urâta mea. Cu mult drag!”
Nu sunt mulți care să ofere astfel de servicii de editare foto online și se vede că Real este în ton cu vremurile și că aduce personalizarea la noi acasă. Fiecare suntem diferiți, de ce nu s-ar vedea acest lucru prin lucrurile frumoase pe care le putem face? Ar fi fost foarte frumos dacă ne-ar fi trimis cadourile direct acasă, în rest serviciul este foarte bun și te invit să arunci o privire pe acolo. Nu sta prea mult, să nu cumva să uiți de blogul meu.
Dacă vrei să vezi cum se face o eprsonalizare uită-te la caricatura de mai jos. Noua mea creație cu ToonDoo. Enjoy.
Acest articol participă la concursul Superblog 2010, etapa 35.
Un răspuns la “Mai real, mai personal”
[…] articolul Mai real, mai personal (proba 35). Aici am profitat iar de faptul că unii oameni nu știu cum să folosească termeni sau servicii […]