Categorii
Arhiva Personal

Azi începe Oktoberfest iar Ciucaș va inunda festivalul cu bere

Cum Brașovul are Ciucașul, bere cu tradiție locală veche de mai bine de 100 de ani, Oktoberfestul de anul acesta este pe mâini bune. Ciucaș a fost de la început partener și a avut grijă să aducă bere proaspătă la acest festival anual, care e deja la a patra ediție.

Cu Ciucaș am avut adesea întâlniri iar ei au susținut o serie de inițiative ale bloggerilor Brașoveni. Unul dintre lucrurile cele mai bune pe care Ciucaș le putea face pentru noi toți este tocmai Berăria Ciucaș, de pe str. Politehnicii, Nr. 1, chiar puțin mai sus de Modarom. Mici buni și bere câtă vrei.

E mereu plin acolo și mâine, pe 7 septembrie, orele 16:30, un lanț uman va duce o bere de la Berăria Ciucaș până la cortul mare de la Liceul Sportiv, unde are loc festivalul.

Oktoberfest are loc între 6 – 15 septembrie iar pe data de 6, adică azi, lansarea oficială este la ora 15:00: Parada Oktoberfest (de la Prefectură – Primăria Brașov – Mureșenilor – Poarta Ecaterinei – Arenele Ion Țiriac și Fanfara Țara Bârsei).

La Oktoberfest va fi muzică și dansuri bavareze, se vor face piramide de pahare de bere, va fi un concurs de Miss Oktoberfest iar Ciucaș va fi liantul tuturor acțiunilor de acolo. Lucruri interesante de la Oktoberfest 2012: s-au băut 125.000 pahare de bere, s-au mâncat 27845 cârnați bavarezi Turinger și au lucrat 215 persoane.

Când am fost pe acolo am putut vedea că acel cort, în care încap 4000 de persoane pe băncuțe, era plin ochi și nu aveai loc nici măcar în picioare. Ce mi-a plăcut mereu a fost că, oricât de multă bere s-a băut, oamenii au avut voie bună și nu a fost rost de scandal. Să nu mai zic că sunt tot felul de alte concursuri acolo.

Un mic sfat: când mergi să cumperi bere trebuie mai întâi să plătești pentru ea la un rând și apoi să stai la altul pentru a pune mână pe ea. Poftă mare la Ciucaș. Abia aștept să facem o reuniune informală cu bloggerii brașoveni și să punem țara la cale.

Programul Oktoberfest poate fi văzut aici. Cu cine mă văd pe acolo?
AFIS-oktoberfest-2013-Brasov