Categorii
Arhiva Optimism

Bine faci, foarte bine găsești

atitudine optimista pozitiva
Atitudinea pozitivă ajută la întărirea încrederii în sine!

Acesta este guest post scris de către Isis. Optimistă desăvârșită, visătoare și cu dorința de a aprecia fiecare zi la adevărata ei valoare motto-ul ei este: îmi doresc mai degrabă bucurii mici și dese, decît mari realizări, pentru că așa trăiesc necontenit emoția reușitei și sărbătoarea de după!

Mă simt onorat de a avea pe acest blog un articol scris de această doamnă veșnic tânără.

***

O cunosc de câțiva ani. Are tonus bun și molipsitor, fără excepție…

De curând a fost diagnosticată cu o tumoră malignă de sân. Puțini sunt cei care, auzind cuvântul cu pricina asociat numelui lor, reușesc să zâmbească sau chiar să-și trimită boala la plimbare, urându-i Calatorie sprâncenată! Ei există, totuși…

Am sunat-o după ieșirea din spital. Era aceeași, mai puțin un sân.
– Ce faci? am întrebat-o, c-o strângere de inimă.
– Ca Primavara!
– Poftim???
– Ca Primavara, cu toane – când soare, când nor.
– Aha…

De-aici a-nceput să curgă povestea ei. Calm și cald…
– Am fost la oncolog și mi-am făcut analizele. Doctorița mi-a zis, îngrijorată, că am prea puține leucocite și organismul nu se poate apăra bine: 3500.
– Câte ar trebui să am? am întrebat-o.
– Cel puțin 6000.
– Până mâine le dublez!

Privindu-mă neîncrezător și zâmbind a compasiune, a chemat asistenta să-mi facă două injectii. Am revenit a doua zi, pentru evaluarea tratamentului.
– Ai 9000 de celule de apărare!! a exclamat doctorița, uimită.
– Păi, ce credeți că am făcut eu azi-noapte? Am dormit? Nu, am croșetat leucocite!
– Mă așteptam să crească puțin, datorită injecțiilor, dar nu atât de repede. E o valoare normală acum…
– Păi, eu de ce vin aici? Credeți că am timp de pierdut? V-am spus că vreau să le dublez peste noapte. Doar le-am croșetat, nu le-am și numărat.

Dacă sunt prea multe, mai desfac câteva…

Incredibilă discuție telefonică am avut! Mă-nclin și dau mai departe lecția învățată de la o femeie puternică. Pentru că, dacă legile sunt facute pentru a fi încălcate, apăi lecțiile trebuie predate. Nu stii cine și când are nevoie…

Bio-computer performant, creierul nostru nu sesizează diferența dintre datele reale sau nu introduse pe diverse canale, ci ia de bun ceea ce a primit, indiferent dacă a fost doar sugestie. Informația e dată mai departe așa cum a fost recepționată, influențându-ne organismul și viața.

Astfel, dacă gândul sau cuvântul mi-e negativ, pe principiul garbage in, garbage out! voi obține același negativ în viața mea. Dar, dacă eu îl încarc pozitiv, creierul va croșeta pentru mine o atitudine bună, pe principiul bine faci… foarte bine găsești!

Când capra sare masa, iada sare casa – zice vorba românească. Dacă Ina se simte ca Primavara, noi nu putem îndrăzni decât Vara de-a dreptul!… Ești de acord?
****

Eu sunt de acord cu ce zice Isis. Atitudinea pozitivă ne dă forță, ne dă încrredere în viitorul nostru. Pentru că, nu-i așa?, optimismul este o atitudine, adică e în faptă și în gând. Ce alte lucruri ne mai poate oferi o atitudine optimistă?

12 răspunsuri la “Bine faci, foarte bine găsești”

Frumos articol. 🙂
Ce ne mai poate oferi ? Eu știu să zic doar pentru mine: pace cu sine. Când sunt optimistă, mă simt foarte împăcată.

Ma bun ca sunt mai multi aomeni optimisti intre noi 😀

S-a demonstrat ca oamenii realizeaza ceva motivati fiind de doua lucruri: recompensa si mai ales… recunoasterea! Prin increderea daruita cand mi-ai propus sa scriu un post pentru blogul tau, exact asta am primit: recunoastere. Multumesc, Manuel, inseamna mult pentru mine. Baietii mei – care, pana acum, nu stiu de cate ori au intrat in Tabakera – au inceput sa ma si sa te citeasca… 🙂

Cat priveste optimismul… este dreptul nostru natural, as zice eu. Ne cerem multe drepturi, dar de asta uitam, cand bine ar fi sa profitam si sa nu-l irosim. Pentru ca el este necesar si aproape suficient pentru o calitate ridicata a vietii…

Eu mi-am invatat multe lectii prin incercare si eroare, dar e mai inteligent sa le inveti de la altii, fara a te mai lovi cu capul de pragul de sus. Acesta e scopul pentru care le dam mai departe – si eu, si tu. Deh, e o vorba: bine faci… foarte bine gasesti!

Asa sa fie. Bine sa facem si bine sa primim. Ma bucura ca baietii tai citesc blogul meu :d Onorat. No, cu ocazia asta am primit si eu recunoastere :)) Eu zic ca trebuie sa avem curajul sa cerem mult mai multe de la viata. mi-am pus atatea in cap anul acesta incat nici nu imi vine sa cred cand ma uit pe foaie 😀 Si totusi… bine sa fie pentru toti. Multumesc de articol.

Ador prezenta oamenilor care dau binete 🙂 La randul meu, incerc sa ofer cat mai multa binete, dar nu intors si celelalt obraz celor care ma dezamagesc. Sunt prea mic ca sa-i judec, dar si prea mare ca sa-i pot alaege pe cei alaturi de care doresc sa fiu om.

Putini sunt cei langa care simti ca esti intre oameni 😀 E bine ca eu cunosc vreo cativa oameni faini de pe net 😀

Nu degeaba se pune atât de mare preț pe medicamentele Placebo… ele ne hrănesc optimismul, care uneori face minuni. 🙂

Hmmm, ce bine ar fi sa fie placebo care, daca zicem ca avem bani multi, sa ii si vedem pe masa. Incredibil mai e creierasul nostru 😀

da, optimismul ei este molipsitor. și da, este veșnic tânără. Și da, este înțeleaptă. Și mai este multe altele…Îmi doresc ca în momentele critice (deși sunt destul de optimistă și eu) să am lângă mine oameni ca ea.
Iar ție…laude pentru promovarea unui OM, dar și pentru cele scrise aici.
Gând bun 🙂

Laudele ne apartin la toti 😀 Multumesc. Lectia de aici este scurta, dar puternica. /Important este sa credem ca asa ceva este posibil. Eu sunt optimist ca va fi, daca nu chiar este, bine 😀