Dacă ți-ai pus vreodată întrebarea cât de mare este și cum arată internetul, atunci am o veste bună pentru tine (și pentru mine, cu această ocazie) : harta internetului a fost realizată de Peer 1 hosting și este pe cât de completă poate fi o hartă de asemenea dimensiuni.
Zic pe drept asemenea dimensiuni pentru că harta este enormă. Ea cuprinde lista completa cu : ISP (internet service provider), IEP (internet exchange point), NIC (network information center), ON (organization network), U (university). Cu alte cuvinte, ai internetul la picioare sau, mai bine zis, ai internetul la pointerul mausului.
Dând clic pe imaginea de mai jos vei ajunge la harta interactivă. Ca să mărești dai un simplu clic iar ca să micșorezi folosești rotița mausului. Ca să afli ce legături are un ISP cunoscut de tine va trebui să te uiți în dreapta jos, unde vei găsi lista lor și coordonatele (litere si cifre pe margine, atenție).
De exemplu RDS&RCS se află în nodul N6 iar Romtelecom îl găsești în nodul H9. Interesant este că avem numai trei IEP în lume iar cel mai apropiat de noi e in Amsterdam.
După cum scrie chiar în infografic, internetul este format din sisteme autonome, rețele locale conduse de către o organizație (companie). Harta cuprinde 19 869 de astfel de noduri care au 44 344 de legături între ele. Cum au făcut această hartă impresionantă? Citește mai multe aici. Au fosit datele topologiei internetului oferite de Cooperative Association for Internet Data Analysis.
Dacă ți se pare că harta orașului tău e întortocheată, atunci te invit să fii atent la cea de mai jos. Via [CoolIngraphics].
8 răspunsuri la “Harta internetului – infografic interactiv”
Pffff, e grozav, dar înspăimântător, parcă, în același timp !
Gandeste-te ca e un nod important in Frankfurt. Daca se duce ala, pa internet pentru Europa 🙂
[…] de Peer 1 hosting și este pe cât de completă poate fi o hartă de asemenea dimensiuni., Ştiri, Imagini, Videoclipuri – MerităCitit.ro, , , , , {smallimage}, {mediumimage}, {largeimage} , Tweet May 1, 2001 at 3:27 pm by Dani […]
Ha, ha – ce mic sunt pe aceasta harta :))
Hai sa privim si partea buna a lucrurilor. 🙂 Bin Laden nu mai trebuie sa vina pana in Romania daca vrea sa ne lase fara net. Se duce direct in Frankfurt.
Hmm … asta mi-a dat o idee :))
Sa nu faci rele :)))
super tare, lectura cand o sa fiu la lucru 😀
Mai ales ca tu esti in domeniu. sunt sigur ca iti place. Te simti cumva ca un copil in candy store? :)))