Atac terorist lângă locul tău de muncă. Ce faci?

Pe 29 noiembrie 2019, într-o zi de vineri, prin jurul orelor două după-amiaza teroristul Usman Khan înjunghia câțiva oameni, dintre care 2 au murit. Oamenii din jur au intervenit și l-au imobilizat, poliția a venit și l-a împușcat mortal.

Eram la muncă în Shard, la nici 3 minute de London Bridge, locul unde se întâmplau toate astea. Urmăream constant The Guardian, filmele de pe Twitter sau pe geam să văd dacă au venit mașini noi de poliție să blocheze accesul pe pod. O bună parte dintre noi eram cu frica în sân, că doar folosim London Bridge destul de des. Era o vreme în care treceam zilnic pe acolo în drum spre muncă.

Când ești departe de asemenea lucruri un atac terorist ți se pare o chestie ciudată, din filme, dar altfel vezi situația când se întâmplă pe vechiul tău drum spre muncă. În 2017 a mai fost un atac terorist pe același pod. Teroriștii au început pe pod, călcând cu mașina orice prindeau pe trotuar, și au terminat în Boroguh Market, la nici 2 minute de locul meu de muncă. Vorba aia, mă uit cu ochii în patru când trec cel puțin o dată pe lună prin piața respectivă, una dintre cele mai vechi din Londra, mai ales când merg cu colegii la niște ficăței de pui la Nando’s, restaurant fast-food din zonă.

Da, o bună parte dintre noi eram temători, mai ales că tot Shardul a fost închis, lifturile blocate și ni se recomandase să nu plecăm de acolo până pe la un 6-7 seara. Cine nu a vrut să stea până la 7 seara închis în Shard a putut folosi ieșirile de urgență, cu agenți de securitate prezenți la tot pasul.

Românii se sperie extraordinar de mult numai la ideea de terorism, dar londonezii sunt chiar obișnuiți cu asemenea evenimente. Erau perioade în care IRA bombarda orașul o dată la câteva luni iar întregi zone erau devastate din cauza bombelor teroriștilor irlandezi. UK a semnat cu pact de pace cu ei și s-au terminat ostilitățile. „The Troubles„, caută pe net. Prin 1996 au pus o bombă chiar în zona Isle of Dogs, cartierul South Quay, loc prin care am trecut zilnic timp de trei ani cât am locuit în zona respectivă.

Orașele mari atrag atacuri teroriste, iar Londra este în topul Europei Vestice. Nu singurul, dar este chiar în top. Desigur, elefantul din cameră este radicalizarea islamică în destule cazuri, dar un număr mare de arestări pe motive de terorism s-au făcut și în tabăra ultra-naționalistă, neo-nazistă, rasistă, homofobă și tot așa. Aici ai toate culorile de terorism. La un moment dat un britanic alb a pus „pipe bombs” într-un local de gay și în altul unde erau etnici din Bangladesh, doar pentru că ura străinii și homosexualii.

Ca sfat general, dacă vii în Londra și te temi de atacuri teroriste, stai departe de zonele foarte frecventate, turistice, foarte cunoscute și extrem de pline de oameni. De fel trec prin viteză prin asemenea locuri, deși știu că asemenea evenimente sunt extrem de rare la varietatea de oameni și culturi ce o ai aici. Extrem de rare, dar posibile.

Sfatul autorităților în cazul unui atac terorist este „Run, hide, tell”, adică „Fugi, ascunde-te și alertează oamenii/autoritățile”. În ciuda sfatului au fost mulți oameni care s-au luat la trântă cu teroriștii în 2017 la Borough Market, unde și românul Florin Morariu a aruncat cu coșuri de pâine în capul unui terorist, și în 2019 pe London Bridge unde mai mulți oameni sau reușit să îl imobilizeze pe Usman Khan, care tocmai ucisese doi studenți de la Cambridge în Fishmongers Hall, clădire la partea de nord a podului.

Ce faci când auzi de așa atac așa de aproape de tine? Stai pitit și te gândești cum să scapi cât mai repede. Chiar dacă Shardul nu era direct vizat în acel moment există mereu posibilitatea ca acolo să fie un atac, mai ales că este și zonă turistică. Este fain să ai vise de erou că te pui cu teroriști sau ceva de genul, dar când se întâmplă baiul faci ca mine: te uiți spre ușile de urgență și fugi cât de ține. Bine, în cazul meu era doar un mers agale prin ieșirile de evacuare, dar ideea este aceeași.

Cum este să trăiești într-un oraș în care mâine ai putea vedea, auzi sau fi în mijlocul unui atac terorist? Ciudat lucru, dar înțelegi că ăsta este mersul lucrurilor. Îți iei niște măsuri de protecție și speri să fie suficient. La început, când te muți aici, stai cu frica zilnic în sân, apoi te înveți și nu mai dai așa de mare importanță. Nu este normal să se întâmple așa ceva, nu este OK să te obișnuiești cu ideea că ai putea nimeri în mijlocul unui atac, dar uite că creierul te calmează și te face să te gândești la Brexit, salarii, chirii mai mult decât la atacuri teroriste. Sunt pe lista de griji, dar după un timp, atacurile teroriste în Londra nu mai sunt în centrul atenției, ci doar ceva periferic.

Câțiva colegi de muncă serveau niște șampanie, că doar lansaseră un proiect nou, iar britanicii dintre ei erau calmi nevoie mare și întrebarea zilei era când putem merge acasă, nu cât de groaznic este noul atac terorist. Ei sunt deja învățați cu de astea. Calmi, pe bune.

Dacă te întrebi cât este de adevărată vorba „Keep calm and carry on”, uite că este de la calmul britanic, chiar în fața unui atac terorist petrecut la nici 3 minute de locul tău de muncă.