Tipul de la EEVBlog, care face filme explicative pe YouTube despre electronice, explică de ce este bine să ai control asupra conținutului creat de tine și asupra canalelor de distribuție.
Același lucru este valabil și pentru bloggeri: dacă tot ai chef de scris articole, scrie-le pe blogul tău, nu pe Facebook sau alte platforme. Văd cum unii oameni lasă comentarii extrem de lungi pe Facebook și mă uit cât de bine ar fi ca acele comentarii să fie articole de sine stătătoare. Este o chestie despre care Dorin, Vali și Cetin au tot vorbit de-a lungul anilor: deține controlul asupra conținutului tău.
Ca blogger este de preferat să faci ceea ce face tipul din filmul de mai jos: își ține conținutul pe site-ul propriu și îl distribuie pe o serie de canale media ca să ajungă la cât mai mulți clienți. Nici în privința surselor de venit nu stă prost: ia bani din AdSense, dar și prin Patreon, colaborări directe și alte sponsorizări. Exemplu de om deștept:
El are canalul principal pe YouTube, dar ca rezervă mai are filmele pe Vimeo, Vid.me, libry.io, steemIt, bitchute, daylimotion. În plus mai are filmele pe site-ul propriu și a făcut link de podcast în iTunes. Așa ai grijă de conținutul tău.
Filmele ce le am sunt doar pe YouTube și nu ar fi rău să le urc pe Vimeo măcar. Le țin pe disc, pe HDD extern și în cloud, dar ar fi nevoie și de o alternativă la YouTube.
Îmi place să urmăresc ce fac oamenii deștepți pe net, așa că o să mai am articole cu sfaturi date de oameni care au făcut succes pe online. Sunt exemple de genul destule.
Încă două chestii și termin articolul:
1. dacă tot faci blogging, pe lângă controlul asupra conținutului recomand să scrii despre lucruri care te pasionează și nu forța articolele. Urmărește pasiunea și restul se așează frumos la locul său. Fii ca Elon Musk
2. dacă în viața ta de blogger ajungi să te întrebi ce rost au toate în viața asta, îți propun să devii adeptul nihilismului optimist ( știi că la final nimic nu contează, dar măcar faci ceea ce trebuie ca să ajuți lumea din jur):