Da, doare când ți se pune o oglindă în față și ți se zice că ești prost, hoț, o jigodie, un netot. Seria „Romanians are coming” a trezit sentimente enorme în patriotarzii care spun că românii nu sunt țigani și ca românii sunt o specie de arieni sfinți, care nu fac rău nimănui. Nu mai putem de sfinți ce suntem.
Specia asta interesantă de români este văzută peste tot: la Carrefour, când urinează pe capacul de la toaletă de trebuie să curăț după ei, când cumpără biciclete ieftine de la colț de stradă chiar dacă știu că sunt furate, când parchează „numai puțin” pe tot trotuarul de nu poate trece nimeni, când îți fumează în nas când stai la rând la covrigi.
Doare când ți se arată ce jeg ești, când ți se spune că ești fomist oridinar și când te duci dincolo cu gândul la furtișaguri.
De fiecare dată când am mers dincolo m-am ferit de grupurile de români ce îi auzeam prin metrou. Erau albi, români de-ai noștri care discutau ce să mai fure și pe cine din metrou. Alți români au plecat la ghici în Spania și le putrezesc oasele acolo pentru că români de-ai lor, patrioți, i-au omorăt pentru banii puțini pe care îi făcuseră.
Ofensează-te, române, că ți se arată cât de mizerabil ești și cum lași țara în paragină.
Filmele de genul „Romanians are coming” sunt un semnal bun de trezire. Oamenii se supără pentru că sunt prezentați țigani în primul episod. Dar vezi că episodul doi are și romăni iubiți, de-ai tăi. Românii nu sunt țigani. Ca natie, da, dar țiganii sunt cetățeni români. Ce te faci atunci? Îi extermini, așa cum cer comentatorii de pe Youtube?
Iată civilizație:
Acum ce aș putea zice? Că noi, românii, nu suntem atât de retardați încât să lâsăm asemenea mesaje? Ce crede un englez, care nu a auzit niciodată de România, când citește asemenea comentarii sau când merge la Carrefour la toaletă și vede urină peste tot?
Sau ce zici de dragii de români care merg la pișoar, urinează, dar ies fără să se spele pe mâini? În barurile din Brașov am văzut că cel puțin jumătate din dragii de români nu se spală după ce merg la pișoar. Câti dintre ei se simt ofensați de acele filme, dar merg să dea mâna cu prietenii după ce ies de la toaletă?
Filmele sunt reprezentative pentru Romănia(via) din multe puncte de vedere. În multe locuri este foamete, oamenii nu văd ce naiba să facă. Ce facem cu ei? Ii condamnăm pentru că sunt țigani sau români proști ori gândim soluții?
Modul nostru defectuos de a fi și de a ne comporta este văzut inclusiv de străinii care s-au îndrăgostit de țara noastră.
Așadar, ia să ne ofensăm mai puțin, să curățam după noi, să mergem pe autobuz numai cu biletul și să nu mai cumparăm biciclete furate, da? Se poate? Sau nu este reprezentativ pentru noi să fim civilizați?
Un răspuns la “De ce românii patriotarzi sunt o specie amuzantă? Pentru că adevărul îi ofensează”
[…] bine, la ceva timp de când s-au dat acele filme pentru care prostimea din țară s-a inflamat degeaba, vedem și părerea unui om simplu plecat dincolo, […]