Am folosit de curând trenul Hyperion, de la Softrans. Pleacă zilnic din Brașov la ora 15:30 și ajunge în 2,5 ore în București. Restul trenurilor ajung în 4 ore. În plus, am dat numai 30 de lei pe biletul de tren, bilet pe care îl plătești la controlor. Prin comparație, CFR îți cere cel puțin 70 de lei pentru drumul Brașov – București.
De mult timp vroiam să văd cum este cu un tren modern și mă bucur că România are așa tren. Singurul, de fapt.
CFR este o ruină care cu greu supraviețuiește. De la Șova în jos au prăduit tot ce au putut. Din fericire încă există oameni cu conștiință în CFR și au grijă ca trenurile să nu ucidă oameni.
Hyperion, de la Softrans, este curat, luminat puternic și cu un design futuristic chiar. Rareori am văzut vagoane de tren așa faine.
În plus, ai curent electric, WiFi gratuit care merge binișor și automate de cafea și sucuri.
Sincer, tot ce mai poți dori de la un asemenea tren sunt niște televizoare. Oh wait, au și așa ceva.
Te anunță prin boxe că ai ajuns în stația X, mecanicul de tren își spune numele la plecare și te invită să ai o călătorie plăcută. Ca la zborurile aeriere!
Pe alocuri i s-a permis să meargă cu peste 100 km/h și s-a văzut diferența. În sfârșit avem și noi un tren modern. Pe cand un TGV sau un Maglev pe aici?
Poze:
7 răspunsuri la “Hyperion, cel mai ieftin și mai rapid tren din România”
vezi ca e regiotrans de mai multe ori pe zi Brasov – Bucuresti, 25 lei si face 2.5 ore :). Bine nu sunt conditiile astea
„sigur nu e facuta poza intr-un tren de dincolo? e f fain” – comentariu la link-ul distribuit pe pagina mea. Mai e ceva de comentat? 🙂
Nimic de comentat. doar ca vrem MAI MULTE!
Ceva de comentat: doar unul!!! :(((((
Vrem așa în toată Ro!!!
Neaparat sa avem toate trenurile macar la fel ca asta. So help us the Romanian people 😀
Sunt curios cata vreme va arata asa…
[…] Tot în noiembrie am aflat de numărul pacientului – 021 311 02 43 – pentru informații sau reclamații și m-am plimbat cu cel mai rapid tren de pe la noi, Hyperion. […]