Categorii
Arhiva Online Optimism

Fundația Poplars Brașov: oamenii cu dizabilități nu au nevoie de milă

fundatia-poplars-brasov-Azi am avut ocazia să discut cu Lausia, one man army la Fundația Poplars (Facebook) de care se îngrijește de mai bine de doi ani, de când au renunțat englezii la ea. Fundația Poplars are un centru de zi unde sunt aduse persoane cu dizabilități, sunt învățate să accepte situația în care trăiesc și sunt educate să își ducă viața ca orice om normal.

Oamenii cu dizabilități nu au nevoie de milă„, mi-a zis Lausia. Asta pentru că ultimul lucru de care are nevoie o persoană cu dizabilități este să vii tu, suflet milos, și să îi aduci mereu aminte de starea jalnică în care e corpul sau creierul lui. La Poplars sunt învățați să se comporte ca oameni normali, să nu accepte și nici să cerșească milă și ba chiar sunt pregătiți pentru a fi incorporați în firme, cu contract de muncă și toate cele.

Revenind la partea cu mila, o bună parte dintre părinți, în dragostea lor pentru copii și în subiectivismul inerent, nu pot să nu se uite cu milă la ei și se comportă ca atare. Este o situație fără ieșire în care persoanele cu dizabilități ajung și la 32 de ani, cum este un caz de la Poplars, învățate cu mila, ba chiar sunt obișnuiți, de către chiar acei părinți, nu să accepte situația, ci să și-o deplângă.

Ajung, astfel, să creadă că nimic nu se mai poate face pentru ei și o bună parte preferă să se izoleze de societate și prieteni iar pierderea este infinit mai mare.

Tocmai de aceea fundații, pe cum este Poplars, care are sediul în Sânpetru, merită tot sprijinul ce-l poți oferi. În special au nevoie de bani pentru activitățile de acolo, pentru mâncare, transport și pentru un sediu mai mare pe viitor. Le-ar face bine și ajutor din partea unor voluntari care ar putea pune umărul la tot felul de lucruri pe acolo.

Un lucru care îi deosebește pe oameni de animale este tocmai faptul că oamenii își îngrijesc bătrânii și semenii bolnavi. Tocmai de aceea fundația Poplars merită ajutată cum știi tu mai bine. Dă share, ia legătura cu ei, dă un ban, pune bannerul lor pe site-ul tău, oferă-te ca voluntar.

Ei pot fi contactați la email fundatiapoplarsromania@yahoo.com , pe site-ul lor sau pe profilul de Facebook. Direcționază 2% din impozitul pe venit către Poplars. Intră AICI, descarcă Declarația 230, completeaz-o și trimite-o la adresa de email a Poplars. De plimbatul până la Finanțe se vor ocupa ei.

Cum te raportezi la oamenii cu dizabilități? Eu nu am milă pentru ei, ci îi văd ca pe oameni normali cu minusuri și de la care mă aștept să văd licărire în ochi și hotărâre. Sunt oameni care trebuie să își poarte crucea iar unii o fac cu capul sus și câștigă mai bine decât un om perfect sănătos.

2 răspunsuri la “Fundația Poplars Brașov: oamenii cu dizabilități nu au nevoie de milă”

un articol grozav ma bucur nespus ca ai scris asa frumos as vrea si eu sa donez 2% dar trebuie s aintreb la servici daca ei nu au facut ceva deja ca anul trecut au directionat acest procent catre DIaconia !!

Fain de tot. Intreaba si vezi daca vor si alti colegi sa dea 2% 😀 Mersi!