Categorii
Arhiva Optimism Personal

Mici lucruri care contează

Într-o perioadă în care România este dezbinată pe subiectul Roșia Montană, în care se aruncă multe contre peste tot și în care trăim evenimente majore greu de înțeles pentru mulți, lucrurile mici sunt cele care ne mai aduc aminte că suntem oameni cu toții pe tărâmul acesta.

Lucruri mici care contează:
– să vezi că cineva, cu un etaj mai jos, se pregătește să vină la lift iar tu să oprești liftul pe parcurs să îi iei și pe ei
– să aștepți liftul și să deschizi ușa de la scară vecinului ce vine cu bagaje de la piață
– să aștepți la trecere să vină mai mulți oameni și să nu te arunci ca nebunul pentru că… îți dă voie legea
– să iei trei secunde pauză înainte de a răspunde la un telefon primit târziu în noapte și să răspunzi calm
– să te oprești o secundă din mers și să îi zici că îi stă bine, chiar dacă spune altfel
– să stai la rând în liniște chiar dacă ești în întârziere
– să accepți că ai greșit și să zici my bad fără a purta pică celuilalt
– să accepți că există și alte păreri sau chiar realități
– să nu îți zici ție că ești prost când greșești (dacă s-ar comporta cineva cu tine cum te comporți tu, atunci ai fi în stare să îi arunci de pe bloc)
– să te bucuri de fiecare anotimp ( fiecare anotimp are frumusețile lui)
– să iei situațiile așa cum vin
– să accepți credințele oamenilor atât cât acestea nu sunt menite să facă rău (răul așa cum îl văd românii obișnuiți, cel puțin)
– să savurezi cafeaua sau ceaiul pe care îl bei dimineața și să zici mersi
– să dai acel apel telefonic pe care tot zici că îl vei da
– să zici unui prieten adevărul
– să spui o vorbă bună oricând ai ocazia.

Mic test: zâmbește larg cuiva străin într-o zi. Zi-mi ce s-a întâmplat.

Ce ai adăuga tu la lista aceasta?

Un răspuns la “Mici lucruri care contează”