Fapta aceea bună ar fi „o vizită de lucru” la Cristian pe 29 mai unde, între 28 mai și 1 iunie, 300 de voluntari vor ridica 4 case pentru 4 familii nevoiașe în cadrul proiectului Build 4 Tomorrow.
Manafu a făcut apelul acesta ieri și ne-a invitat pe cât mai mulți să vedem cum se face treaba acolo. Putem să punem și noi umărul dacă nu la propriu, atunci măcar să dăm de știre că în Brașov există Fundatia Charity Works care, susținută de Fundatia Vodafone, face treburi frumoase pe la noi.
Întâmplarea face că eu cunosc una dintre acele familii și sunt oameni foarte cumsecade, loviți din păcate de problemele medicale ale copilului lor. Dacă nu ar fi fost muncitori și cu frică de Dumnezeu bănuiesc că nimeni nu se uita la ei.
E frumos când vezi că sunt alții pentru care voluntariatul e un fel de-a fi. La mine voluntariatul e un lucru secundar, dacă este să nu consider blogul o muncă de voluntariat față de comunitate.
Pe 29 voi fi acolo și sper să pot fi util în vreun fel. Florența a răspuns deja „prezent” iar Social Media Brașov mai trimite câțiva bloggeri la fața locului. Invit pe calea asta și alți bloggeri din Brașov să ni se alăture. Cine vrea și poate veni se poate înscrie aici.
Cu cine mă văd acolo?
4 răspunsuri la “Bloggerii brașoveni sunt invitați să facă o faptă bună”
Am citit postarea după ce ți-am trimis e.mail-ul. Mai aveți un loc? 🙂
Cum sa nu. Esti deja in grup 😀
[…] multe despre proiect gasiti la Cristian Manafu, Cristian China-Birta, Alex Tunaru, Florenta Danila, Manuel Cheta, Cristian Sutu si pe blogul […]
[…] mai ales că aceatsă campanie de construcție durează între 23 – 27 septembrie 2013. Anul trecut am prins vreme mai caldă și însorită. Anul acesta nu mai avem același noroc. Împreună cu câțiva […]