Trei filme văzute la scurt timp unul după celălalt și concluzia este aceeași pentru toate: fie lockdown-ul mi-a stricat simțul cinefil, fie filmele sunt chiar atât de MEH încât nu am prea multe de zis despre ele. Dat fiind că filmul The Expanse m-a ținut strâns legat de scaun în fiecare episod, aș zice că opțiunea a doua este valabilă: filmele respective sunt o mică dezamăgire.
Greenland
Gerard Butler joacă rolul unui familist care face orice să își salveze familia din calea distrugerii adusă de o cometă. Reușește și totul se termină cu bine. A fost OK ca film care să te ajute la trecerea timpului.
Cumva nu m-a atras la fel de mult ca filmul San Andreas cu Dwayne Johnson, făcut prin 2015.
Greenland are ceva efecte simpatice, dar cam atât.
Wonder Woman 1984
Pentru laudele pe care le-a primit filmul a fost o chestie lălăită de 2,5 ore care nu avea nimic original de prezentat. Putea fi de 1, 5 ore, mai puțină vorbă și mai multă acțiune. Cumva nu se ridică la nivelul Batman sau Superman, filme din același univers DC. Clar, este sub nivelul filmelor de la Marvel.
Filmele Marvel au timpii mai bine calculați, ai umor, înțelegi ceva din ele și cumva de apropii de personaje. La Wonder Woman 84 dai de un nostalgia party cu miros de cico vechi de ceva zile.
The New Mutants
Are potențial, dar este prea multă vorbărie, un istoric oarecum previzibil și fără un context extraordinar de bine conturat.
La fel ca Greenland, The New Mutants nu se ridică la nivelul nici unui X-Men și e bun doar pentru trecerea timpului.
Un răspuns la “Filme: Greenland, Wonder Woman 1984, The New Mutants”
[…] – articol: Filme: Greenland, Wonder Woman 1984, The New Mutants […]