Ce te face să te trezești dimineața?

Asta este întrebarea pe care o auzi des la interviuri. La fel ca cea legată de planurile pe următorii 5 ani, asemenea întrebări mi se par extrem de simple, pe lângă faptul că scoate în evidență lenea și simplitatea celor care fac acele interviuri.

Acum, odată cu blocajul în case cu ocazia coronavirusului iată că pot medita mai mult la ceea ce mă face să mă trezesc dimineața. Dincolo de procesele biologice răspunsul este simplu: viața. Faptul că mai prinzi o zi de viață este un motiv suficient să te trezești cu speranțe noi, chiar dacă viața ta este de rahat. Vorba aia, o zi nouă îți dă șansa de a face ceva diferit, mai bine, mai mult, să lucrezi la un proiect nou, să te reinventezi.

Ieri a fost prima zi de blocaj când am continuat să citesc din cartea care aștepta pe raftul virtual din Kindle din data de 10 martie. Este vorba despre The History of English de Melvyn Bragg. Faină carte legată de istoria a unei limbi și a unui popor! Cumva simt că revin sau chiar îmi întăresc obiceiuri bune. Nu am ieșit din casă din 2 aprilie și sper să mai stau o săptămână.

Statul în casă nu este deloc greu pentru unul ca mine. Am internetul și, în cel mai rău caz, cărțile din telefon sau din dulapuri. Criza asta ne-a prins bine, mai ales că pe internet găsești orice vrei, de la chestii funny la lucruri ceva mai serioase. Să zicem mersi că americanii au inventat internetul prin anii 60 și că lumea întreagă a inventat calculatoarele în forma de azi. Imaginează-ți viața fără calculatoare sau internet.

Blocajul mai durează cel puțin două luni, așa că fă-ți planul pe măsură. Zilnic poți folosi timpul pentru a-ți regândi prioritățile, pentru a învăța ceva nou, pentru a pune la punct planuri pentru viața de după.

Dacă trece criza și nu ai învățat nimic, atunci va trebui să ții minte că prostia doare, chiar dacă tu nu știi asta. Blocajul va fi ridicat un timp prin vară, apoi va fi repus prin toamnă-iarna, criza economică lovește deja și va fi mai rea decât cea din 2008. Criza va ține ani întregi. Dacă nici după un așa semnal nu mai învățăm să ne schimbăm din obiceiuri, atunci nici un război nu ne-ar schimba felul de-a fi.

Oamenii zic adesea că nu știu unde se va ajunge, dar ei spun asta din cauza faptul că dacă ar trebui să facă predicții, atunci ele ar fi crunte, mai ales pentru România. România este un stat care nu are autoritate în fața românilor, este tolerat pentru că românii sunt toleranți cu de toate, inclusiv cu corupția, furtul, incompetența și nimicnicia. Dar, să ai un stat fără autoritate care dă amenzi enorme la fiecare pas, de la 2000 la 20 000, adică 500 de lire la 4000 de lire, este o chestie foarte, foarte proastă. In UK amenzile sunt de la 68 la 1000 de lire, dar polițiștilor li se cere să vorbească întâi cu oamenii și să dea amenzi doar în situații excepționale.

În UK există ceva numit „policing and governing by consent”, adică populația îți dă voie ție, ca Stat, să aplici reguli. Faci asta doar pentru că societatea îți permite, nu pentru că te impui tu prin amenzi. În România ai un stat fără autoritate care se impune prin abuzuri și amenzi, ba mai este și corupt, mincinos și hoț. Mă aștept la revolte dată fiind situația multor români care trăiesc de la o lună la alta. Dacă blocajul durează ceva luni, fie statul român va învăța să primească autoritatea de la români, fie va descoperi că revolte generalizate vor fi imposibil de stăpânit de polițiști, jandarmi și armată.

Modul în care se comportă statul acum trebuie trecut prin filtre și taxat la următoarele alegeri.

Dar, până să ajungem la situația respectivă, să ne trezim dimineața gândindu-ne că ne aducem aportul și că protejăm oamenii din jur. O nouă zi a răsărit. Ce facem cu ea?