Începusem articolul cu o frază inteligență și mi-am adus aminte de titlu, așa că am schimbat foaia: problema cu rezoluțiile de Anul Nou este că suntem suficient de proști încât să așteptăm un timp stabilit arbitrar pentru a lua decizii, unele chiar importante. Iar, după ce ne supunem obiceiurilor și luăm deciziile alea importante la acel timp arbitrar, descoperim că le încălcăm.
După ce lucri un timp într-un domeniu anume îți dai seama că deciziile importante pentru bunăstarea individului ori a grupului trebuie luate nu după ureche sau după horoscop, ci în urma unor rapoarte ori a unor analize oricât de sumare.
„De la anul o să fiu mai X sau mai Y”. Ba, pe dracul. Nu trebuie să aștepți acea data arbitrară de 31 decembrie ca să faci X sau Y. Când boala te lovește nu te întreabă dacă este ok să te umple de muci tocmai de Crăciun și să te răcească în așa hal încât să nu mai faci pe masculul zile întregi.
Tot așa cu deciziile: le iei în cunoștință de cauză, după ce vezi ce merită și ce nu merită, dacă ceea ce pierzi e puțin față de ceea ce câștigi.
Este bine să planifici, indiferent de vârstă. Fă planuri pentru mâine, pentru luna asta, pentru anul ăsta. Vezi ce e ok și ce nu. Nu aștepta Paștele ca să iei decizii că poate îți primești un cap de miel pe sub bărbie așa, pe neveu.
Tocmai de aia prefer să sar peste articolele care vorbesc despre rezoluțiile pentru 2017. Mâine vei muri, peste o lună oamenii vor uita de tine. Dacă tot este vorba să iei decizii, ia-le când trebuie, nu sta după vitele din jurul tău care așteaptă Crăciunul.
3 răspunsuri la “Problema cu „rezoluțiile” de Anul Nou”
Rezolutiile de anul nou au valoare doar pentru cei care fac asta an de an si se tin de ele.
Ah, si se refera la planurile foarte mari, ce dureaza un an.
De exemplu Zuckerberg avea o chestie acum 2 ani de zicea ca vrea sa citeasca 52 carti inedite, una pe saptamana. La finalul anului, mi se pare ok sa-si seteze o noua rezolutie. #doarzic
Ok, dacă este cineva care chiar se ține și construiește planurile așa, e ok. Dar vorbim de Zuck aici, nu de un om oarecare.
[…] puţin timp în urmă am dat de o postare referitoare la rezoluţiile de Anul Nou care enunţă multe dintre lucrurile pe care şi eu le simt în legătură cu fenomenul. Mi se pare […]