Anunțam, de curând, că am început să joc jocul video Mad Max. Avea ceva reclamă pe internet și mi-a trezit interesul. L-am cumpărat, l-am instalat, l-am jucat. Cam la asta pot rezuma tot ce se poate spune despre joc.
Versiunea mai lungă.
Finalul este, parțial, predictibil, adică nu mă așteptam ca Hope și Glory să moară, deși toată premiza jocului este că nu există speranță iar gloria este un lucru mic, slab, firav. Lord Scrotus moare, deși, într-un fel, trăiește tocmai prin faptul că Max încă mai respiră, dar asta e o discuție pentru altă dată.
Cumva mă așteptam ca, dacă este un joc cu hartă open world, și finalul să fie așa, dar jocul este cât se poate de liniar. Nu este liniar în ideea că nu poți alege ce side-quests să faci, dar este liniar în sensul că nu poți face misiunile principale cum vrei tu, nu ai opțiuni de dialog, nu există mai multe finaluri. Finalul este unul singur: Scrotus moare. Tot ce se întâmplă până acolo este înarmare și, eventual, descoperirea trecutului lui Max, probabil.
Jocul ar fi câștigat mult mai mult dacă îți oferea alegerea dialogurilor și finaluri diferite și dacă avea ceva mai multă viață și furie inserată în Max. Dincolo de modul Fury în care intră în momentele în care strânge suficiente chain hits, Mad Max este la fel ca orice alt personaj de joc video. Mad nu prea, mai mult fighter.
Este drept, partea de nebunie o vezi atunci când el vrea neapărat să treacă Plains of Silence și ignoră faptul că Hope, femeia care l-a ajutat în tot acest timp, și Glory, fiica acesteia, îi cer să stea cu ele. El, în schimb, nu vede nimic altceva decât țelul lui pe care, oricum, nu-l va atinge niciodată. Și acest țel le va ucide în final. Doar acolo am văzut partea de „MAD”.
Jocul ar fi beneficiat de ceva mai multeintrospecții în ceea ce are Max în creierul lui. Ar fi fost interesant să vezi cum mergi pe un drum și apoi descoperi că ești în partea cealaltă de hartă cu Max furios până la culme, cum s-a întâmplat la final de joc, când Hope și Glory erau duse.
Dacă nu aș ști mai bine, aș putea zice că Mad Max este doar o pregătire a nebuniei lui Max, doar o sedimentare pentru un Mad Max 2, mult mai personal, mult mai depresiv, mai furios, mai neputincios.
Jocul a fost OK, a avut ceva momente de suspans, dar nu l-aș considera ceva genial. Nițel cam sec, o hartă destul de mare, side quests multe prea repetitive, limitat în materie de acțiuni/dialoguri, liniar. Parcă Chumbucket, mutantul care lucra la mașină, avea nițel mai multă viață în el decât Max.
Jocul Mad Max este jucabil, îți ia ceva zeci de ore să faci suficiente misiuni pentru a face toate upgrade-urile necesare și te duce printr-un final oarecum predictibil. Este OK, cum am mai zis, dar aș zice că GTA ori Mass Effect au ceva mai multă substanță.