UK / Londra: landlorzii londonezi și durerea lor în c** de chiriași

Este un lucru știut faptul că cererea pentru camere este extrem de mare în Londra. Uneori anunțurile la camerele bune dispar după numai ceva ore de la postarea lor pe SpareRoom, cel mai bun site de căutat chirii în UK. Și zic cel mai bun pentru că are o mulțime de filtre de unde poți alege dacă vrei fumători sau nu, dacă se acceptă cupluri, afli numărul de camere din imobil și multe alte detalii. SpareRoom are căutare avansată, așa că folosește-o mereu!

Întotdeauna folosesc filtrele „Live in landlord: NO”, „Only photo ads” și „Bills included”. Un așa exemplu de căutare este cea cu Isle of Dogs, o zonă bunicică aproape de centrul Londrei. De cele mai multe ori este destul de ușor să scrii în Google „Isle of Dogs spareroom” și te duce unde ai nevoie.

Revenind la proprietarii de case aka „landlords” este binecunoscută durerea lor în cur ce o au față de chiriași.

Dat fiind ca cererea pentru camere este mare, dacă tu faci nazuri, atunci se găsește un alt prost care este gata să plătească aceiasi bani, dar să stea într-o cocină. Indiferent de banii pe care îi dai lunar, sunt slabe șanse ca landlordul să se ocupe de tine pe cum te-ai aștepta. Mimează grija de „client”, zice „sorry” des, dar dezinteresul este mare.

Sunt locuri în care landorzii cereau 1200 de lire pentru o cameră cu toaletă rezervată numai pentru camera aia, dar nu avea geam la bucătărie, ori altele în care anunți landlordul că sunt probleme și el le rezolvă cu 1-2 săptămâni întârziere. Cei de la agenții sunt mai săritori, totuși.

Să nu te aștepți să fie cinstiți. Inclusiv în locul în care m-am mutat, loc fain de altfel, una dintre poze arăta o vedere către Tamisa. Mica problemă: poza era făcută din camera de vis-a-vis, nu din cea în care sunt acum. I-am bătut obrazul că imaginea din anunț e „misleading”. Plus că omul pusese anunț în SpareRoom că te costă 750 de lire pentru camera dublă iar el venise cu contract pregătit la 800 de lire.

„Păi, sunteți cuplu, e mai mult decât în anunț”. I-am tăiat-o din scurt și i-am zis că:
1. anunțul nu pomenește că pentru cupluri este cost extra (cei care cer extra pentru cupluri scriu clar în anunț că cuplurile plătesc extra)
2. el nu a vorbit cu mine despre noul cost
3. poza m-a păcălit (zicea că este de la bucătărie, dar orice om cu 2 neuroni își dă seama că poza era făcută de la vecinii de apartament)

Mă pregăteam să plec și a acceptat costul de 750 de lire. A făcut ochi mari când i-am cerut ID ca să mă asigur că este cine zice că este. Cică aici legea cere chiriașului să prezinte ID la crearea unui contract de închiriere, dar nu îl obligă pe landlord să facă același lucru. Asta nu înseamnă că nu pot să îi cer să îmi arate ID. Omul nu era obișnuit să dea de cineva care nu îl crede pe cuvânt. Mi-a arătat până la urmă poza cu permisul de conducere. În UK permisul de conducere sau pașaportul sunt singurele acte de identificare, nu altele.

Ca să fie mai interesant i-am cerut adresa de mail să îi trimit poze cu lucruri ce le-am observat în neregulă, că doar nu vreau să mă cert cu el pentru depozitul (garanția) lăsată, mai ales când camera are ceva baiuri. Nu mari, dar pot deveni punct de ceartă. Ca idee, locul este mult mai bun decât zona Tooting, este mai liniște, zonă rezidențială, deh, și cameră este aproape decentă. Dacă targi linie, poți zice că este OK.

După ce am dat SMS cerând să îmi dea o adresă de email la care să trimit poze am primit următorul răspuns: „Hummm”. Mi-a trimis în scurt timp mesaj pe Whatsapp, dar nici urmă de email. Sperioși oamenii ăștia.

Aici landlorzii sunt obișnuiți să fie ei cei care cer bani, acte, ID-uri, însă este opțional când vine partea lor. Comparativ cu România proprietarii de aici sunt mult sub nivelul celor din Brasov. În Brașov, oriunde am stat, proprietarii au răspuns la timp, nu mi-au dat SMS-uri idioate ca acel „Hummmm” și au avut grijă să îmi facă viața cât mai faină. Nu în Londra. Sunt prea mulți oameni în căutare de camere ca landlorzii să mai aibe respect de propria lor piele, darămite de un chiriaș amărât care bagă bani grei în fundul proprietarului.

Este greu să dai de o cameră bunicică, pe cum am eu acum, dar este mai greu să dai și de un landlord care nu se comportă ca și cum îți face ție o favoare când îți ia banii. Treburile astea trebuie văzute ca orice alt comerț: eu plătesc pentru ceva, tu ai grijă de mine, nu te comporți de parcă eu exist aici din mila ta.

Așadar, dacă ajungi în Londra, fii pregătit să dai nas în nas cu indiferența, nesimțirea ori obrăznicia unor landlorzi. Proprietarul de aici încă nu mi-a demonstrat că vrea să mă aibă drept client pentru prea mult timp.

În orice caz, locul este fain și, dacă nu vor fi baiuri mari, voi fi foarte bucuros să trimit banii prin bancă și să nu văd fața landlordului decât peste 6 luni.

Cum arăta locul în care am fost până săptămână trecută:
– cărare printre gunoaie

– scările alea odioase

– cameră destul de mare, dar unde sunt trei, liniște nu e

Până mi-am acoperit datoriile am stat acolo iar acum am plecat într-un loc bunicel. În schimb sunt mulți români care vor prefera să stea 3-4-5 oameni la un loc ca să economisească un ban ca tot omul. Chiriile decente costă cel puțin 500 de lire pe aici. Vrei garsonieră? Te costă minim 1200 de lire pe lună. Apartament cu 2 camere? Minim 1500 de lire pe lună. Undele camere „triple” ajung și la 1000 de lire pe lună la care mai cer, normal, încă 1000 garanție.

La spectrul opus, plătești 300 de lire pentru un pat într-o cameră cu alți 1-4 oameni. Hostelul este o opțiune și mai rea: la 260 de lire pe lună stai la un loc cu alți 10 – 15 oameni. La 350 găsești camere single în zona 3. Atât de single sunt camerele alea ca încape doar doar patul și abia ai loc să treci pe lângă el. Sunt și aici cu suprafață minimă de locuit, dar cine să le respecte când sunt atât d emulți proști care se îmbulzesc în orașul ăsta? Nu este ca și cum, dacă vin pompierii la vreo urgență, nu te vor evacua din camera care este prea mică si care trebuia sa fie, de fapt, doar cămară de papuci.

La 400 găsești camere single ceva mai ok. La 500 și mai bine. Și urci cu camere single/double până pe la 750, dar trebuie să întrebi proprietarul dacă acceptă cupluri. De obicei ei cer extra 20 – 50 pe lună pentru cupluri.

Londra îți oferă multe șanse, dar nu este Tărâmul Făgăduinței. Trebuie să mai lași din mofturi și să stai în gaură de șarpe măcar până acoperi din datorii. Altfel, Londra are multe chestii faine de vizitat și ar fi foarte păcat sa stai aici și să nu explorezi. Multiculturalismul ar putea fi cam mult pentru majoritatea românilor, dar pespectivele diferite asupra culturii și societății vor fi interesante.

Un alt subiect legat de locuit în Londra este mutatul. Dacă ai doar un bagaj, atunci metroul este ok. Mai multe bagaje cer folosirea unui taxi. Ceva mai multe bagaje, ca mine, cer ajutorul unei dubițe de transport. După oarece efort am dat de Carlos The Mover, un portughez care și-a făcut firmă de transport acum 15 ani. Costă numai 35 de lire pe oră și merită toți banii. Omul m-a mutat dintr-o parte în alta a Londrei duminica, fără programare prealabilă.

Am mai vizitat camere în care unde trebuia să plătești pentru folosirea mașinii de spălat, ori camerele erau prea mici, ori prea mulți oameni avea acces la bucătărie. Importat este să ai întrebările pregătite și să fii tranșant. Depinde de bugetul ce il ai, desigur.

Cam atât am avut de zis deocamdată despre viața de chiriaș în Londra.